Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a semnat contractul ce va duce la fluidizarea traficului: benzi dedicate, piste de biciclete și centru de comandă


Intră acum și în grupul de

Primarul Vasile Rîmbu a semnat marți contractul de execuție a Sistemului integrat de management și modelare urbană – proiect cu finanțare europeană care va transforma radical traficul pe două axe majore ale municipiului în următorii doi ani.

Proiectul, finanțat în mare parte din fonduri europene, va crea:

  • 3,3 km de benzi dedicate pentru transportul public
  • 27,6 km de trotuare și piste pentru biciclete/trotinete
  • 36 + 17 intersecții inteligente pe cele două axe
  • Un centru unic de comandă și control al traficului
  • Perdele verzi și gazon rezistent la secetă pe 13.000 mp

Cele două axe principale:

  • Axa 1: Sofia Vicoveanca – Calea Unirii – Calea Burdujeni
  • Axa 2: Calea Obcinilor – George Enescu – Mărășești – Nicolae Bălcescu

Pe listă intră 25 de artere importante, de la Ștefan cel Mare și 1 Mai până la Universității și Mihai Viteazu.

Contractul de execuție în valoare de 68,4 milioane lei fără TVA a fost câștigat de asocierea Samus Tec SA (lider) – Tehnic Asist SRL (asociat). Lucrările vor dura 22 de luni de la ordinul de începere, iar întregul proiect trebuie finalizat până în noiembrie 2027.

Valoarea totală a proiectului este : 120.484.949,09 lei din care valoarea eligibilă: 91.422.997,21 lei, iar valoarea neeligibilă: 29.061.951,88 lei.


Intră acum și în grupul de