Violență la Liceul „Ion Nistor” Vicovu de Sus: agresor exmatriculat, victima suspendată 5 zile


Intră acum și în grupul de

Un incident grav de violență fizică între doi elevi a avut loc în incinta Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus. Elevul agresor, din clasa a X-a, a fost exmatriculat cu drept de reînscriere, iar victima, din clasa a VIII-a, a primit suspendare de 5 zile pentru clarificarea circumstanțelor.

Comisia pentru prevenirea violenței a aplicat și sancțiuni elevilor martori: preaviz de exmatriculare și scăderea notei la purtare cu 3 puncte, pentru lipsa de reacție și nerespectarea regulamentului.

Elevul agresat a fost evaluat la Spitalul Municipal Rădăuți și se află în stare stabilă.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava și conducerea liceului au demarat o anchetă internă și au notificat Poliția și părinții.

„ Siguranța elevilor reprezintă o prioritate absolută pentru instituția noastră. Condamnăm ferm orice formă de violență și ne angajăm să luăm toate măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de situații. Colaborăm strâns cu autoritățile competente și cu familiile elevilor pentru a asigura un climat educațional sigur și echilibrat”, a transmis directorul Vasile Schipor.

În perioada următoare, liceul va organiza:

  • consiliere psihologică suplimentară
  • întâlniri cu părinții și specialiști
  • supraveghere întărită în zonele de risc
  • ateliere de dezvoltare socio-emoțională

„Conducerea IȘJ Suceava își exprimă regretul profund față de producerea acestui eveniment, care contravine flagrant principiilor de siguranță, respect și toleranță pe care sistemul de învățământ le promovează”, arată instituția într-un comunicat de presă.


Intră acum și în grupul de