De Ziua Bucovinei, CSU Suceava vrea victoria în meciul cu CSM București în etapa a 10-a din Liga Națională de handbal masculin


Intră acum și în grupul de

CSU Suceava joacă vineri, 28 noiembrie, de la ora 17:30, în deplasare cu CSM București, într-unul dintre cele mai așteptate meciuri ale etapei a 10-a din Liga Națională de handbal masculin. Partida va fi transmisă în direct pe Pro Arena.

După patru victorii consecutive, sucevenii merg cu moralul la maxim în capitală, unde vor întâlni una dintre echipele de top ale campionatului.

Ce spun protagoniștii:

Codrin Dascălu: „Va fi greu, CSM are apărare foarte solidă, dar mergem la victorie. E al doilea meu duel direct cu fratele meu Alex (n.r. joacă la CSM). Părinții vor fi neutri, dar eu sper să ies eu câștigător de data asta!”

Florin Sîrghie: „Moralul e excelent după seria de victorii. Majoritatea echipelor sunt acum puțin alarmate de noi. La CSM sunt jucători care vor să-și câștige locul la națională – Drăgan, Mănescu – plus foști colegi de-ai mei de la tineret. Șanse avem și noi, clar.”

Bogdan Șoldănescu (antrenor principal): „CSM este singura echipă din top pe care rar am reușit să o batem. Dacă împotriva celor de la Baia Mare sau Turda, Constanța, când erau în prima parte a clasamentului, am reușit să adunăm puncte, în fața CSM-ului s-a întâmplat mai rar și vrem să schimbăm acest lucru și să venim cu puncte la Suceava. Știm foarte bine că au o echipă redutabilă, cu jucători experimentați și o apărare foarte bună, dar eu cred că avem cu ce să punem presiune pe ei.”

CSU ocupă locul 6 în clasament și vine după victoria clară cu Potaissa Turda. CSM București este pe poziția a 4-a și joacă acasă cu ambiția de a rămâne în lupta pentru titlu.

Meciul începe vineri, 28 noiembrie, ora 17:30 – transmisiune directă Pro Arena.


Intră acum și în grupul de