Consilierul AUR Suceava Cătălin Axinte a depus plângere prealabilă prin care cere revocarea majorării taxelor și impozitelor locale: E o presiune suplimentară asupra sucevenilor


Intră acum și în grupul de

Președintele Organizației Municipale AUR Suceava și consilierul local Cătălin Axinte a depus o plângere prealabilă la Consiliul Local al municipiului Suceava prin care solicită revocarea hotărârii de majorare a taxelor și impozitelor locale adoptată recent.

Potrivit comunicatului emis de reprezentantul AUR, decizia consiliului local afectează direct interesele cetățenilor, în special în contextul economic actual marcat de creșterea continuă a costului vieții. Multe familii, pensionari și antreprenori locali se confruntă deja cu dificultăți financiare, iar noile majorări reprezintă o presiune suplimentară asupra bugetelor lunare.

„Majorarea taxelor a fost adoptată într-un context economic dificil pentru mulți suceveni, în condițiile în care costul vieții a crescut constant, iar veniturile multor familii nu au ținut pasul cu aceste scumpiri. Pentru pensionari, familii cu venituri medii și mici, dar și pentru antreprenorii locali, aceste creșteri reprezintă o povară în plus”, se arată în comunicatul semnat de consilierul Cătălin Axinte.

Reprezentantul AUR critică în mod special lipsa unei consultări reale cu cetățenii și absența unei analize detaliate privind suportabilitatea acestor măsuri de către populație.

În opinia sa, o hotărâre cu impact asupra întregii comunități ar fi trebuit să fie precedată de un dialog public autentic și de o fundamentare solidă.

„Considerăm că administrația locală are obligația de a gestiona responsabil resursele publice și de a identifica soluții echilibrate pentru funcționarea orașului, fără a transfera problemele bugetare exclusiv asupra cetățenilor care își achită corect obligațiile fiscale”, subliniază sursa citată.

Consilierul anunță că AUR Suceava va continua toate demersurile legale și administrative disponibile pentru a apăra interesele sucevenilor și pentru a promova un model de administrație bazat pe responsabilitate, transparență și respect față de contribuabili.

Reamintim că, începând cu 1 ianuarie 2026, impozitele și taxele locale din municipiul Suceava au fost majorate semnificativ, inclusiv prin aplicarea indexării cu rata inflației și a prevederilor guvernamentale care au condus la creșteri de până la 70-80% la impozitele pe proprietăți în unele cazuri, precum și o majorare de aproximativ 67% a taxei de salubrizare.


Intră acum și în grupul de