Intră acum și în grupul de
Deputatul AUR de Suceava, Petru-Gabriel Negrea, a adresat o interpelare oficială prim-ministrului Ilie Bolojan, solicitând asumarea urgentă a unor măsuri concrete pentru reducerea diferenței salariale dintre județul Suceava și media națională.

Datele publicate de Institutul Național de Statistică confirmă o realitate îngrijorătoare: Suceava se menține constant cu peste 20% sub media națională a salariului mediu net. În același timp, costurile de trai, taxele și presiunea economică sunt identice cu cele din județele dezvoltate. Această situație produce o inechitate structurală care afectează direct nivelul de trai, stabilitatea forței de muncă și viitorul economic al regiunii.
„Suceava nu poate fi tratată ca o zonă periferică a dezvoltării naționale. Oamenii muncesc la fel de mult, contribuie la bugetul de stat, susțin antreprenoriatul local, iar statul are obligația să creeze condițiile pentru salarii competitive și investiții serioase”, a declarat deputatul Petru-Gabriel Negrea.
În interpelarea transmisă prim-ministrului, parlamentarul solicită prezentarea unei strategii naționale clare, cu termene precise și indicatori măsurabili, pentru reducerea decalajelor salariale dintre regiunile României, cu accent pe Nord-Est.
Totodată, acesta solicită măsuri economice imediate pentru atragerea de investiții în domenii cu valoare adăugată ridicată, capabile să genereze locuri de muncă bine plătite în județ. Fără o intervenție directă și direcționată, migrația forței de muncă va continua, iar economia locală va rămâne blocată într-un cerc al veniturilor scăzute.
Deputatul Negrea solicită și analizarea introducerii unor mecanisme fiscale diferențiate pentru județele aflate sub media națională a salariilor, astfel încât acestea să devină mai atractive pentru capitalul privat. În plus, cere transparență totală privind fondurile naționale și europene alocate în ultimii doi ani pentru proiecte generatoare de locuri de muncă în Suceava și o evaluare concretă a rezultatelor obținute.
„Guvernul trebuie să decidă dacă își asumă o dezvoltare echilibrată a României sau acceptă adâncirea diferențelor economice dintre regiuni. Suceava are potențial, are forță de muncă și are antreprenori. Ceea ce lipsește este o politică guvernamentală fermă, orientată către reducerea reală a decalajelor”, a subliniat deputatul sucevean.
Prin această inițiativă, deputatul Petru-Gabriel Negrea pune presiune publică asupra Executivului pentru a transforma promisiunile generale privind dezvoltarea regională în măsuri concrete, cu impact direct asupra veniturilor și calității vieții sucevenilor.
Intră acum și în grupul de





