Intră acum și în grupul de
Instituția Prefectului Județului Suceava a fost gazda unui dialog deschis între administrația publică și studenții anului III de la specializarea Comunicare și Relații Publice a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Prefectul Traian Andronachi și directorul de cancelarie Cătălin Fediuc au discutat cu tinerii despre rolul comunicării publice în societate, responsabilitatea transmiterii corecte a informațiilor și gestionarea situațiilor de urgență – momente în care o comunicare coerentă poate influența decisiv încrederea cetățenilor.
Studenții au aflat direct de la prefect mecanismele decizionale ale administrației, coordonarea inter-instituțională și greutatea unei funcții publice. Întrebările au fost punctuale, iar răspunsurile – transparente și practice.
„Nu vă temeți de provocări și nici de momentele în care veți simți că ați greșit. Ceea ce contează este onestitatea, responsabilitatea și puterea de a evolua”, le-a transmis prefectul Andronachi la final.
Întâlnirea s-a încheiat cu promisiunea continuării acestui dialog, esențial pentru formarea unor profesioniști autentici, ancorați în realitate și ghidați de valori solide.
Instituția Prefectului mulțumește studenților și cadrului universitar pentru interesul manifestat și pentru dorința de a înțelege administrația publică din interior.
Intră acum și în grupul de





