Intră acum și în grupul de
În baza unui plan de acțiune specific, polițiștii din zona de responsabilitate a Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Orașului Vicovu de Sus și Secției de Poliție Rurală Ipotești au desfășurat, în datele de 13 și 14 decembrie 2025, între orele 09:00 – 12:00, controale țintite pentru identificarea infracțiunilor la regimul protejării patrimoniului cultural mobil, a persoanelor care comercializează bunuri de proveniență ilicită și verificarea legalității activităților de comerț în piețele și târgurile din localitățile Vicovu de Sus, Rădăuți, Cumpărătura și Verești.


La acțiuni au participat 14 jandarmi, 4 lucrători de ordine publică, 8 specialiști SICE, 4 de la SAESP, 2 de la rutieră și 8 de la SAS. Au fost verificate 4 locații, legitimate 155 de persoane, controlate 8 persoane juridice și 25 de autoturisme.
În cadrul operațiunii au fost ridicate 3.298 de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 2.500 de lei, s-au aplicat 30 de contravenții, în valoare totală de 23.544 de lei (28 conform OUG 195/2002 și 2 conform OUG 28/1999), au fost efectuate 15 testări cu aparatul alcooltest/drugtest și au fost restrase două certificate de înmatriculare.
Au fost constatate două infracțiuni: una pentru comercializarea fără drept a articolelor pirotehnice (art. 37 alin. 1 lit. b din Legea 126/1995) și una pentru tăinuire (art. 270 alin. 1 Cod Penal).
Un aspect operativ deosebit de important este că în cadrul acțiunii polițiștii au identificat și ridicat două autovehicule căutate la nivel internațional pentru confiscare, respectiv o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, fabricată în 2018, cu alertă introdusă de autoritățile franceze la data de 12 august 2025 și un autoturism marca BMW, fabricat în 2005, cu alertă introdusă de autoritățile italiene la data de 31 iulie 2025.
Vehiculele au fost indisponibilizate, iar cercetările continuă pentru stabilirea circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.
Intră acum și în grupul de





