Managerul SJU Suceava, Larisa Blanari: Calitatea actului medical este bună, dar comunicarea și empatia lasă de dorit


Intră acum și în grupul de

Larisa Blanari, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a declarat, pentru News Bucovina, că pacienții nu trebuie să aibă emoții în privința calității actului medical, însă spitalul stă „foarte prost” la capitolul comunicare și empatie față de pacienți și aparținători.

„Urmăresc toate mesajele de la pacienți și constat că nu suntem capabili să asigurăm liniștea lor în ceea ce privește detaliile legate de starea de sănătate”, a afirmat managerul, explicând că aceste deficiențe sunt cauzate de oboseala exagerată a personalului.

„Din 24 septembrie, de când sunt aici, în loc de ‘bună ziua’, în spital se spune ‘burnout’, pentru că toată lumea se simte epuizată”, a adăugat ea.

Pentru a combate această situație, Larisa Blanari a scos câteva posturi unice la concurs și speră ca în 2026 să fie permisă angajarea de personal suplimentar, esențial pentru respectarea protocoalelor și prevenirea infecțiilor nozocomiale. De asemenea, din ianuarie 2026, vor fi demarate training-uri lunare sau săptămânale axate exclusiv pe comportament, comunicare și empatie, implicând medici, asistenți și infirmieri.

Un exemplu concret: săptămâna trecută, în urma unei adrese primite de la un grup de infirmiere, managerul a organizat o ședință cu toate infirmierele unei secții, subliniind că „dacă infirmiera nu face curățenie, e degeaba tot efortul medicilor și asistenților”.


Intră acum și în grupul de