Intră acum și în grupul de
Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, 17 decembrie 2025, în jurul orei 00:18, la o gospodărie din localitatea Voitinel.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, pompierii militari de la subunitățile Vicovu de Sus și Rădăuți, sprijiniți de lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Voitinel, Bilca și Gălănești, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.



La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la trei anexe gospodărești, existând pericol iminent de propagare la întreaga gospodărie (construcții corp comun) și la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 03:40.
În flăcări au ars camera centralei termice și acoperișul acesteia, împreună cu bunurile din interior, precum și acoperișurile unei bucătării de vară și ale unui garaj, pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați. Flăcările au degradat tavanul bucătăriei și garajului, precum și bunuri materiale din acestea.
Cauza probabilă a incendiului: jar căzut din sistemul de încălzire (centrală termică), care a aprins materialele combustibile din apropiere.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pompierii au salvat casa de locuit și adăpostul de animale, din care au evacuat un porc, doi iepuri și 30 de păsări de curte, precum și o magazie din vecinătate, cu bunurile aferente.
În scopul evitării unor situații similare, pompierii militari suceveni reamintesc regulile esențiale la exploatarea sobelor și centralelor termice:
- Verificați, reparați și curățați sobele/centralele înainte de utilizare.
- Utilizați-le doar cu ușița de alimentare închisă.
- Protejați pardoseala combustibilă din fața ușițelor cu tablă metalică (minimum 0,70 x 0,50 m).
- Nu așezați materiale combustibile în apropiere sau pe sobă/centrală.
- Folosiți doar combustibilul destinat și evitați supraîncărcarea.
- Nu folosiți lemne mai lungi decât focarul.
- Interzisă aprinderea focului cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile.
- Nu lăsați copiii nesupravegheați cu focul aprins.
- Depozitați cenușa și jarul într-un loc special amenajat.
Intră acum și în grupul de





