Intră acum și în grupul de
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava au gestionat un total de 262 de intervenții în perioada minivacanței de Crăciun (24-29 decembrie 2025).
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, zilnic, peste 140 de pompieri au fost pregătiți să intervină pentru protejarea comunității.
Din totalul misiunilor: 39 au fost intervenții pentru stingerea incendiilor, 19 la accidente rutiere, 171 misiuni SMURD și 33 alte misiuni specifice.
În urma acordării primului ajutor, au fost asistate medical și transportate la spital 134 de persoane. Accidentele rutiere s-au soldat cu 27 de persoane rănite (dintre care 10 transportate la spital) și, din nefericire, cu decesul unei persoane.
O situație alarmantă a fost creșterea numărului de incendii (39 în perioadă), unele producând pagube majore, cu gospodării întregi distruse. Exemple relevante: incendiile din localitățile Pleșa, Straja și cel mai recent din Stroiești (duminică seară), unde flăcările au mistuit locuințe și anexe.
Cea mai frecventă cauză probabilă: coșurile de fum necurățate, deteriorate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile (26 de cazuri). A doua cauză predominantă: instalații și echipamente electrice defecte (9 cazuri).
Pompierii militari suceveni rămân la datorie pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului.
Recomandări preventive Pentru evitarea situațiilor de urgență, ISU Suceava reamintește:
- Verificați și curățați periodic coșurile de fum.
- Evitați amplasarea materialelor combustibile lângă sisteme de încălzire.
- Nu folosiți substanțe inflamabile pentru aprinderea focului.
- Verificați instalațiile electrice și evitați suprasolicitarea prizelor.
- Interziceți jocul copiilor cu focul.
- Instalați detectoare de fum.
- Apelați 112 în caz de urgență.
Intră acum și în grupul de






