Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat, marți, la finalul ședinței extraordinare a CJ Suceava o „veste extraordinară” pentru județ: publicarea în licitație a proiectului variantei ocolitoare Gura Humorului, investiție de aproximativ 160 milioane euro.
„Cred că pentru întreaga noastră istorie ca județ, astăzi am publicat în licitație varianta ocolitoare de la Gura Humorului. Am reușit după un an de zile de muncă împreună cu proiectanții, cu cei de la Direcția de drumuri. Ieri am primit ultimul formular F1 de la Ministerul Transporturilor și CNAIR, unde ne-a fost aprobat și a dat acceptul să scoatem licitație pe anul 2025. Și deja începând de astăzi suntem în licitație cu varianta ocolitoare la Gura Humorului, ceea ce nu s-a reușit de foarte mulți ani”, a declarat Șoldan.
Președintele Șoldan a exprimat speranța că în maxim 3 ani va fi circulabilă: „Sperăm că maximum 3 ani de zile să putem circula pe varianta ocolitoare de la Gura Humorului. Bineînțeles, va ține foarte mult de licitația care va avea loc. Fiind o sumă foarte mare, vor fi foarte multe firme interesate și automat va dura. Dar sperăm că vom reuși să deblocăm situația la Gura Humorului”.
Șoldan a menționat și alte proiecte majore: publicarea ieri în licitație a studiului de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a Sucevei și avansăm cu noul terminal al Aeroportului „Ștefan cel Mare”. „Încheiem acest an, sper eu, așa cum s-a așteptat sucevenii, cu rezultate pe măsura muncii depuse”.
La final, președintele a mulțumit colegilor: „Vă doresc un an nou plin de bucurii, sănătate și împliniri. Și să fie un an mai bun decât anul acesta”.
Varianta ocolitoare Gura Humorului, cu profil inițial de drum național (posibil extins la autostradă), este așteptată de decenii pentru descongestionarea traficului pe DN17 în zonă turistică intensă. Proiectul, finanțat prin PT 2021-2027, va avea circa 10 km, cu poduri și viaducte complexe. Anunțul marchează un progres semnificativ după ani de blocaje administrative.
Intră acum și în grupul de






