Intră acum și în grupul de
Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a organizat miercuri, 4 februarie 2026, în Sala de conferințe a Hotelului Balada din Suceava, conferința de presă de închidere a proiectului european „Synergy Secure – Sinergia securității frontierelor”. Proiectul, implementat pe parcursul unui an în parteneriat cu Garda Națională a Ucrainei, a vizat îmbunătățirea colaborării transfrontaliere în domeniul siguranței publice, arată Jandarmeria Suceava într-un comunicat de presă.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Instituției Prefectului, Consiliului Județean Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, subliniind importanța cooperării interinstituționale pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de risc.
Obiectivul principal al proiectului a fost consolidarea mecanismelor de colaborare între instituțiile din România și Ucraina pentru gestionarea eficientă a adunărilor publice cu risc ridicat. Un rezultat important îl reprezintă elaborarea unui plan comun de acțiune, bazat pe scenarii reale, care a fost testat și validat printr-un exercițiu comun desfășurat în cadrul proiectului.
Pe parcursul anului au fost organizate sesiuni comune de formare profesională, care au contribuit la creșterea nivelului de pregătire al personalului implicat, la îmbunătățirea comunicării și la consolidarea încrederii între parteneri.
Rezultatele proiectului se reflectă în proceduri mai clare, reacții mai rapide în situații de risc și un plus de siguranță pentru cetățeni, demonstrând eficiența parteneriatelor transfrontaliere bazate pe cooperare și respect reciproc.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a anunțat că va continua să susțină inițiative similare care contribuie la creșterea siguranței publice și la dezvoltarea cooperării internaționale.
Intră acum și în grupul de





