Intră acum și în grupul de
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o INFORMARE METEOROLOGICĂ de vreme rea, valabilă în intervalul 16 februarie, ora 10:00 – 19 februarie, ora 10:00.

Fenomenele vizate sunt: răcire accentuată, precipitații în general moderate cantitativ, depunere de strat de zăpadă, polei și ghețuș pe alocuri, intensificări ale vântului și viscol temporar în unele zone.
Luni, 16 februarie, vremea va deveni rece în regiunea Moldova, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între -4 și 4 grade Celsius. Marți, răcirea se va extinde și în regiunile sudice, iar miercuri vremea se va menține rece în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, unde maximele vor oscila între -6 și 0 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative în toată țara, cu valori între -9 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 4 grade în sudul Banatului și pe litoral.
Marți, 17 februarie, aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde sudul, estul și local centrul țării. La început vor predomina precipitațiile mixte în Oltenia și Muntenia, ploi în Dobrogea și ninsori în Transilvania și Moldova, precum și la munte. În noaptea de marți spre miercuri, ninsorile vor deveni predominante în majoritatea zonelor afectate. Se va depune un strat de zăpadă în medie de 5…15 cm, iar local de 20…30 cm. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 10…20 l/mp și izolat peste 25 l/mp. Izolat se vor semnala condiții de polei și ghețuș.
Vântul va avea intensificări în noaptea de luni spre marți și marți în estul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, apoi din seara zilei de marți în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…65 km/h. În sud și sud-est temporar va fi viscol, asociat cu vizibilitate scăzută.
Intră acum și în grupul de





