Situație dificilă pe Aeroportul Suceava din cauză că pista a înghețat în ciuda tratamentelor aplicate: Unele curse au fost rerutate sau anulate. Calea de rulare urmează să fie operațională în aproximativ o oră


Intră acum și în grupul de

Pe fondul temperaturilor negative accentuate și al rafalelor de vânt de până la 30 de noduri (aproximativ 55 km/h), în contextul codului galben de vreme rea emis pentru zona Suceava, procesul de înghețare a pistei s-a intensificat în cursul nopții și al dimineții de luni, 16 februarie 2026, a anunțat Aeroportul Suceava.

Reprezentanții Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava au transmis că vântul puternic a favorizat reînghețarea rapidă a suprafeței pistei, chiar și după tratamentele efectuate, afectând temporar condițiile de aderență necesare pentru decolare și aterizare în siguranță.

Ca urmare, în cursul nopții și al dimineții, unele curse aeriene au fost rerutate către aeroporturi alternative, în timp ce altele au fost anulate sau au înregistrat întârzieri, în funcție de deciziile operaționale ale companiilor aeriene.

În cursul dimineții de luni, intensitatea vântului a scăzut semnificativ, iar echipele aeroportului intervin în continuare pentru readucerea pistei în parametri operaționali corespunzători. Conform estimărilor transmise de conducerea aeroportului, situația urmează să fie remediată în aproximativ o oră, după care operațiunile vor reveni la normal, în condiții de siguranță deplină.

„Siguranța operatiunilor aeronautice rămâne prioritatea absolută”, a transmis purtătorul de cuvânt al Aeroportului Suceava, Marian Voinescu.

Pasagerii sunt rugați să verifice statusul zborurilor direct pe site-ul companiilor aeriene sau prin aplicațiile oficiale, deoarece modificările pot surveni pe parcursul zilei.


Intră acum și în grupul de