Curtea de Apel Suceava, bilanț pentru 2025: Volum de activitate în creștere și eficiență ridicată. Durata medie de soluționare a fost de 2,6 luni în materie penală și 3,7 luni în materie non-penală, iar ponderea dosarelor închise într-un an a fost de 99%


Intră acum și în grupul de

În data de 17 februarie 2026 a avut loc Adunarea Generală a judecătorilor Curții de Apel Suceava, în cadrul căreia a fost dezbătut și aprobat Raportul de bilanț privind activitatea desfășurată în anul 2025. Evenimentul s-a desfășurat la sediul instituției din Suceava și a beneficiat de participarea unor reprezentanți de marcă ai sistemului judiciar.

La lucrări au fost prezenți judecătorul Gheorghe Liviu Odagiu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoarea Elena Raluca Costache, membru în CSM, judecătoarea Titiana Ilieș de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Tudor-Andrei Blînda, decanul Baroului Suceava, avocatul Laurian Constantin Ostaficiuc, precum și președinții și vicepreședinții instanțelor din circumscripția Curții de Apel Suceava.

Datele statistice prezentate în sinteză au evidențiat un volum total de activitate de 152.822 de cauze soluționate în anul 2025 în instanțele din circumscripție, cu 2.463 de cauze mai multe față de anul 2024 (când s-au înregistrat 150.359 de cauze). Distribuția pe niveluri de jurisdicție a fost următoarea:

  • Curtea de Apel Suceava – 6.665 dosare;
  • Tribunale – 29.887 dosare;
  • Judecătorii – 116.270 dosare.

La nivelul tribunalelor s-a înregistrat o creștere cu 5,51% a volumului de activitate față de 2024, iar la judecătorii o creștere cu 1,02%. La Curtea de Apel Suceava – aparat propriu, au fost înregistrate 5.302 dosare nou intrate (creștere cu 2,77% față de anul anterior), la care s-a adăugat un stoc de 1.363 dosare, rezultând un volum total de 6.665 dosare, în scădere cu 3,87% față de 2024.

Pe secții specializate, volumul de activitate a variat astfel:

  • Secția Penală și pentru cauze cu minori – 2.706 dosare (scădere cu 13,52%), din care soluționate 2.145 (scădere cu 18,9%);
  • Secția I Civilă – 2.015 dosare (creștere cu 6,33%), din care soluționate 1.178 (scădere cu 22,2%);
  • Secția a II-a Civilă – 574 dosare (scădere cu 14,33%), din care soluționate 431 (scădere cu 19,6%);
  • Secția de contencios administrativ și fiscal – 1.370 dosare (scădere cu 10,57%), din care soluționate 692 (scădere cu 22,4%).

Încărcătura medie pe judecător la Curtea de Apel Suceava a fost de 448,6 dosare, în ușoară scădere față de 457 dosare în 2024. Din perspectiva indicatorilor de eficiență, instanța s-a încadrat în gradul „EFICIENT”, cu o operativitate de 83,86%. Durata medie de soluționare a fost de 2,6 luni în materie penală și 3,7 luni în materie non-penală (grad foarte eficient), iar ponderea dosarelor închise într-un an a fost de 99% (4.402 dosare din 4.446 soluționate).

La finalul anului 2025, schema de personal a Curții de Apel Suceava și a instanțelor din circumscripție cuprindea 731 de posturi, din care 671 ocupate și 60 vacante (57 la categoria judecători, 2 asistenți judecători și 1 specialist IT). La nivelul Curții de Apel Suceava, în anul 2025 au fost eliberați din funcție, prin pensionare, 12 judecători (4 judecători de la Curtea de Apel Suceava, 2 judecători de la Tribunalul Suceava, 2 judecători de la Tribunalul Botoșani, 2 judecători de la Judecătoria Rădăuți, un judecător de la Judecătoria Botoșani și un judecător de la Judecătoria Dorohoi)

Raportul de bilanț privind activitatea din 2025 poate fi consultat integral pe portalul Curții de Apel Suceava, la rubrica „Instanța în cifre”.


Intră acum și în grupul de