Garda de Mediu Suceava a aplicat amenzi și avertismente pentru nereguli la firme de dezmembrări auto


Intră acum și în grupul de

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava au desfășurat o acțiune de control la operatorii economici autorizați să desfăşoare activități de demontare (dezasamblare) a vehiculelor și echipamentelor scoase din uz, în vederea recuperării materialelor.

În urma verificărilor, au fost constatate mai multe nereguli privind respectarea legislației de mediu. Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor scoase din uz.

De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale sub formă de avertisment pentru nerespectarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 714/2022, care reglementează criteriile pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate.

În toate cazurile în care s-au constatat deficiențe, operatorilor li s-au stabilit măsuri obligatorii de remediere și de aducere la conformitate cu legislația de mediu în vigoare.


Intră acum și în grupul de