Intră acum și în grupul de
Cei 13 polițiști încadrați din promoția ianuarie 2026 a Școlilor de Agenți de Poliție au încheiat astăzi, 20 februarie, perioada de pregătire practică și de specialitate organizată de Serviciul de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



În intervalul 2–13 februarie 2026, noii agenți au trecut printr-un program intensiv de adaptare la specificul muncii de poliție, combinând pregătirea teoretică cu cea practic-aplicativă. După cunoașterea colegilor și a structurilor în care își vor desfășura activitatea, tinerii polițiști au fost antrenați în abordarea aspectelor legislative și procedurale pe linii prioritare: ordine publică, rutier, criminalistică, investigații criminale.
Sub îndrumarea instructorilor de pregătire practică, agenții au parcurs module esențiale de intervenție polițienească, tactici polițienești, comunicare și gestionare a situațiilor de criză, pregătire fizică și autoapărare. Au participat la ședințe de tragere cu armamentul din dotare și au efectuat programul de pregătire auto – conducerea autospecialelor de serviciu în regim prioritar.
Pregătirea profesională a noilor colegi reprezintă un obiectiv prioritar, considerat esențial pentru un start solid în cariera polițienească. De la o zi la alta, tinerii agenți au demonstrat receptivitate crescândă, atenție, implicare și dorință de exersare, confirmând că sunt pregătiți pentru activitatea în teren, iar Inspectoratul de Poliție Județean Suceava le urează succes tuturor în noua etapă profesională.
Intră acum și în grupul de





