Intră acum și în grupul de
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava a intensificat controalele în teren privind respectarea legislației de mediu în domeniul gestionării și transportului deșeurilor, în special în zonele de frontieră.
Astfel, în data de 24 februarie 2026, comisarii GNM Suceava au desfășurat o acțiune comună împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – Sectorul Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, pe raza comunei Cârlibaba. Verificările au vizat respectarea regimului deșeurilor periculoase și nepericuloase, inclusiv documentele obligatorii pentru transport pe căile de comunicație din zonă.
În urma controalelor efectuate, nu au fost constatate încălcări ale legislației de mediu în vigoare.
GNM reamintește că transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României este strict reglementat prin H.G.R. nr. 1061/2008. Acesta prevede că transportul se realizează exclusiv de către operatori economici autorizați de mediu pentru activitățile de colectare, stocare temporară, tratare, valorificare sau eliminare. Toate transporturile trebuie însoțite de formularele legale prevăzute de actul normativ, completate corect și complet.
Încălcarea prevederilor H.G.R. nr. 1061/2008 atrage răspundere contravențională, cu amenzi care pot ajunge până la 30.000 de lei.
„Protejarea mediului este o responsabilitate comună. Acțiunile de control vor continua în perioada următoare, în special pe traseele de frontieră și în zonele cu trafic intens de materiale și deșeuri”, transmit reprezentanții GNM Suceava.
Intră acum și în grupul de






