Accident rutier pe centura Sucevei: Patru victime transportate la spital, cel mai grav rănit un bărbat de 58 de ani cu fractură de femur


Intră acum și în grupul de

Accidentul rutier produs vineri dimineață pe centura ocolitoare a municipiului Suceava (DN 2P, Varianta Ocolitoare, între localitățile Șcheia și Moara) s-a soldat cu rănirea a patru persoane, dintre care una a fost încarcerată. Toate victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Suceava pentru investigații și tratament de specialitate.

Potrivit declarațiilor dr. Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, la fața locului au fost trimise  patru echipaje SAJ (un echipaj de tip C2 și trei echipaje de tip B2), precum și un echipaj de prim ajutor. Echipele medicale au evaluat și stabilizat toate cele patru victime, care se aflau în stare conștientă și stabilă hemodinamic la momentul preluării.

Cel mai grav afectat este un bărbat în vârstă de 58 de ani, care a fost anterior încarcerat în autoturism. Acesta prezintă fractură de femur stâng, contuzie toraco-abdominală, contuzie la nivelul coloanei lombare

Celelalte trei victime – doi bărbați de 30 și 25 de ani și o femeie de 28 de ani – au suferit contuzii minore. Toate persoanele implicate au fost transportate la UPU Suceava pentru evaluare imagistică detaliată (radiografii, CT etc.) și tratament adecvat.

Evenimentul rutier a implicat trei autoturisme și un cap tractor (autotren).


Intră acum și în grupul de