Olimpiada Corală – Etapa județeană Suceava: Corala „Ciprian Porumbescu”, Corala „Mitropolitul Dosoftei” și Corul „Rapsodia” din Plopeni se califică la faza zonală


Intră acum și în grupul de

Centrul Multifuncțional „Arta” din municipiul Suceava a găzduit sâmbătă, 19 martie 2026, a XI-a ediție a Concursului Județean Coral – faza preliminară a Olimpiadei Naționale Corale. Evenimentul a reprezentat selecția pentru etapa zonală, programată să aibă loc la Vaslui în data de 4 aprilie 2026, precum și pentru Olimpiada Națională Corală, care se va desfășura în perioada 6-8 mai 2026, la Buzău.

În concurs s-au înscris un număr total de 14 formații: 10 coruri, un grup vocal și 3 grupuri folk. Toate au fost evaluate de un juriu de specialitate format din cadre didactice de Educație Muzicală și Muzică specializată de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, alături de profesori metodiști din județ. Juriul a apreciat interpretarea repertoriului, omogenitatea vocală, intonația, expresivitatea artistică și respectarea stilistică a pieselor alese.

Dintre participanți, s-au calificat la etapa zonală următoarele formații din secțiunea coruri liceale (altele decât cele de muzică specializată și licee/seminarii teologice):

  • Corala de fete „Ciprian Porumbescu” – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava
  • Corala „Mitropolitul Dosoftei” – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava

De asemenea, la secțiunea coruri gimnaziale s-a calificat:

  • Corul „Rapsodia” – Școala Gimnazială „Cristofor Simionescu” Plopeni

Aceste formații vor reprezenta județul Suceava la concursul zonal de la Vaslui, unde vor concura cu alte coruri din regiune pentru un loc la etapa națională de la Buzău.

Participarea la Concursul Județean Coral a depășit caracterul strict competițional, oferind elevilor și profesorilor un prilej valoros de întâlnire artistică, schimb de experiență și încurajare reciprocă. Evenimentul a subliniat încă o dată rolul educației muzicale în formarea sensibilității estetice, dezvoltarea spiritului de colaborare și cultivarea unei autentice iubiri pentru muzica corală – valori esențiale în parcursul formativ al tinerilor.

Etapa județeană a Olimpiadei Naționale Corale a fost coordonată de inspectorul școlar pentru arte, prof. Loredana-Mihaela Ceică, care a asigurat buna organizare și desfășurare a concursului.


Intră acum și în grupul de