Intră acum și în grupul de
Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a prezentat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, situația reducerilor de personal din administrația publică locală, ca urmare a aplicării succesive a două ordonanțe de urgență care au impus un plafon de 40% reducere cumulată a numărului maxim de posturi în organigrame.

Potrivit declarațiilor prefectului, Consiliul Județean Suceava reprezintă un model de eficiență administrativă: instituția funcționează în prezent cu 48% mai puțini angajați decât numărul maxim de posturi permis după cele două tăieri consecutive. Această reducere semnificativă nu a afectat capacitatea de implementare a proiectelor, Consiliul Județean având în acest an în derulare proiecte cu o valoare totală de aproximativ un miliard de euro.
„Dovada faptului că se poate funcționa, atât timp cât există o administrare implicată, este exact Consiliul Județean Suceava care are în acest an de implementat proiecte cu o valoare de un miliard de euro”, a subliniat prefectul Traian Andronachi.
La polul opus se află Primăria municipiului Suceava, care înregistrează cea mai mare diferență între numărul de posturi ocupate în prezent și plafonul maxim permis de lege. Impactul reducerii obligatorii la Primăria Suceava este estimat între 50 și 80 de posturi, în funcție de modul în care vor fi încadrate anumite servicii și compartimente în categoria celor supuse reducerii.
„Cel mai mare număr care diferă între posturile ocupate și numărul posturilor maxime pe care trebuie să le ai în organigramă este la primăria municipiului Suceava. Vorbim de o cifră cu un impact între 50 și 80 de posturi”, a precizat prefectul.
De fapt, circa 80 la sută din personalul care va trebui disponibilizat din județ în baza noilor reglementări provine de la Primăria Municipiului Suceava.
În comparație, la celelalte municipii din județ diferențele sunt minime, de ordinul a 1-5 posturi. Prefectul a menționat că, din discuțiile purtate cu cei 56 de primari din județ, doar la Primăria Suceava situația rămâne problematică. Spre deosebire de ceilalți edili, primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, nu s-a prezentat personal la discuțiile organizate la Prefectură, iar contactele cu administrația locală suceveană au avut loc preponderent telefonic.
Traian Andronachi a ținut să precizeze că nu este vorba de o acuză la adresa actualei conduceri a Primăriei Suceava, însă a remarcat că situația era cunoscută încă de anul trecut: „În afară de Primăria Municipiului Suceava care se află în această situație și nu vrem să acuzăm pe nimeni că nu s-a întâmplat acest lucru în 2025 sau din 2024… de când s-a schimbat primarul. Dar se știa că primăria Municipiului Suceava are numărul de posturi ocupate la maximum. Atât s-a putut la Primăria Suceava într-un an de zile”.
Prefectul a insistat asupra faptului că reducerea de personal nu este opțională, ci o obligație legală impusă de Guvern, iar unitățile administrativ-teritoriale care nu se conformează în termen riscă sancțiuni și blocaje financiare.
Consiliul Județean Suceava demonstrează, în opinia sa, că o administrare eficientă și implicată poate gestiona volume mari de proiecte europene chiar și cu un aparat administrativ semnificativ redus.
Intră acum și în grupul de





