„Motorina ieftină a murit. Iar noi încă ne prefacem că nu” – Dumitru Chisăliță: 2026 marchează sfârșitul unui ciclu energetic și începutul unui nou regim de prețuri structurale

Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, lansează un semnal de alarmă dur și argumentat: motorina ieftină, așa cum o cunoșteam în ultimii 15–20 de ani, nu mai reprezintă o posibilitate realistă. Anul 2026 nu este doar un an cu prețuri ridicate temporar – este anul în care economia energetică europeană trece definitiv la un nou regim structural, cu costuri fundamentale mai mari, mai instabile și mai politizate.

Într-o analiză publicată recent, expertul susține că pragul de 10 lei/litru pentru motorină nu mai este o excepție sau un vârf conjunctural, ci „noua bază” a pieței românești și europene. „Nu vorbim despre o deviație de la normal. Vorbim despre sfârșitul normalului”, afirmă Chisăliță, subliniind că iluzia ciclului economic clasic (creștere – scădere – revenire la medie) nu mai funcționează.

Principalele argumente prezentate de Dumitru Chisăliță

1. Distrugerea globalizării energetice Fluxurile de petrol și produse petroliere nu mai sunt optimizate exclusiv economic, ci filtrate prin prisma securității geopolitice. Europa nu mai cumpără de la cel mai ieftin furnizor, ci de la cel mai sigur. Contractele lungi, rutele ocolitoare, stocurile strategice și redundanța logistică costă suplimentar – și aceste costuri sunt permanente.
2. Energia ca armă geopolitică Războiul din Ucraina a transformat energia dintr-o simplă marfă într-un instrument de presiune strategică. Prețul nu mai reflectă doar cererea și oferta, ci și riscul, sancțiunile, tensiunile și alianțele. Europa plătește un premium de securitate, iar volatilitatea devine componentă structurală, nu episodică.
3. Criza rafinării europene Europa a închis rafinării și a redus capacitatea de procesare internă, devenind dependentă de importuri de produse finite (motorină, benzină). Chiar dacă prețul petrolului brut scade, costul de rafinare și transport rămâne ridicat – ceea ce explică de ce motorina nu mai urmează fidel evoluția barilului Brent.
4. Taxele și accizele – podeaua invizibilă Accizele, TVA-ul, taxele pe carbon (ETS, CBAM) și mecanismele de compensare creează un „hard floor” sub care prețul nu poate coborî. Chiar și într-un scenariu optimist de scădere a cotațiilor internaționale, statul intervine fiscal pentru a menține veniturile bugetare – amortizând orice scădere și amplificând creșterile.
5. Piețele trăiesc din speranță, realitatea nu Anticipațiile piețelor financiare sunt cronic optimiste: presupun că dezechilibrele se rezolvă rapid și că prețurile revin la „medie”. Dar această medie istorică aparține unei lumi care nu mai există. Modelul „mean reversion” aplicat unei realități fragmentate generează erori sistematice de evaluare și investiții greșite.
6. Politicienii aleg negarea și amânarea Recunoașterea publică a noului regim de prețuri implică cost electoral uriaș. Este mai simplu să plafonezi temporar, să subvenționezi punctual sau să amâni deciziile structurale. Rezultatul: economie neadaptată, vulnerabilă la șocuri viitoare și expusă corecțiilor violente.
7. Durata conflictului – cheia subestimată Există o presiune colectivă să creadă că marile conflicte nu pot dura prea mult. Istoria arată contrariul: conflictele de acest tip pot dura ani și lasă în urmă economii fragmentate. Dacă tensiunile actuale persistă, Europa rămâne cu energie structural mai scumpă, iar Asia beneficiază de resurse mai ieftine – o diferență de competitivitate care se va accentua.

Chiar și în scenarii teoretic pozitive (pace rapidă, recesiune globală care reduce cererea, creștere bruscă a producției), prețurile nu revin la nivelurile „ieftine” din 2010–2020. Cel mult se stabilizează la un nivel „mai puțin scump” – dar tot peste pragul psihologic de 9 lei/litru, care devine noul minim.

Dumitru Chisăliță concluzionează că adevărata problemă nu este nivelul prețului în sine, ci refuzul colectiv de a accepta că acest nivel va fi permanent. „Negarea colectivă întârzie adaptarea și amplifică șocurile viitoare. Cu fiecare criză, costul acestei întârzieri va deveni tot mai vizibil – și tot mai greu de suportat.”