Consiliul Județean Suceava aprobă investiții majore: 40 km de drumuri moderne, patru poduri noi sau reabilitate și un punct de frontieră la Izvoarele Sucevei


Intră acum și în grupul de

Ședința de joi a Consiliului Județean Suceava a adus aprobarea mai multor proiecte importante de dezvoltare a infrastructurii rutiere, atragerea de fonduri europene și măsuri pentru îmbunătățirea serviciilor publice din județ.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că au fost aprobate documentațiile tehnice pentru modernizarea a aproximativ 40 de kilometri de drumuri județene. Este vorba despre DJ 178A și DJ 178D, pe o distanță de peste 22 de kilometri, pe tronsonul Costâna – Pârteștii de Sus și Soloneț – Cajvana, precum și reabilitarea a aproape 17 kilometri pe DJ 208, care leagă Dolhasca de Fălticeni. Aceste investiții vor aduce drumurile la standarde moderne, după ani în care intervențiile au fost doar punctuale.

Totodată, au fost aprobate lucrări la patru poduri:

  • Reabilitarea podului de pe DJ 178E, la Botoșana, cu o deschidere de aproximativ 24 de metri, aflat într-o stare avansată de degradare;
  • Construirea a două poduri noi la Șaru Dornei (DJ 174F) și Dorna Candrenilor (DJ 174D), care vor înlocui construcțiile vechi, adaptate la condițiile actuale de trafic;
  • Construcția unui pod nou la Benia, pe DJ 175, cu o lungime de peste 22 de metri, însoțită de lucrări de consolidare a malurilor.

Un alt proiect de importanță strategică adoptat în ședință este cel de cooperare transfrontalieră care prevede deschiderea unui nou punct de frontieră în nordul județului, în zona Izvoarele Sucevei. Oficialii consideră că acest punct va facilita accesul și va crea noi oportunități de dezvoltare economică și turistică pentru comunitățile din nordul Sucevei.

În domeniul educației, Consiliul Județean a demarat proiecte în valoare totală de peste 370.000 de euro prin parteneriatul România–Ucraina, care vizează dotarea școlilor și îmbunătățirea condițiilor pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, se dezvoltă colaborări cu Germania și Republica Moldova prin programe de schimburi de experiență între elevi, profesori și administrațiile locale.

Pentru o mai bună funcționare a serviciilor publice, consilierii au actualizat regulamentul serviciilor de salubrizare la nivelul întregului județ, în parteneriat cu toate cele 114 unități administrativ-teritoriale, astfel încât sistemul să funcționeze unitar. Totodată, a fost reorganizată structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, adaptată la nevoile reale din teren, iar la Spitalul Clinic Județean Suceava s-a optimizat activitatea prin redistribuirea posturilor, fără a se mări numărul total de angajați.

„Dragi suceveni, județul nostru se dezvoltă. Pas cu pas, cu proiecte concrete. Și cu un alt ritm”, a transmis președintele Gheorghe Șoldan la finalul ședinței.


Intră acum și în grupul de