Incendiu violent la o hală și un adăpost de animale în Mitocu Dragomirnei. O femeie, cu arsuri grave, transportată la spital


Intră acum și în grupul de

Un incendiu de proporții s-a produs luni, 27 aprilie 2026, în localitatea Mitocu Dragomirnei, afectând o hală și un adăpost de animale.

Potrivit sublocotenent Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, la fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava și cei ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mitocu Dragomirnei, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la hala respectivă și la adăpostul de animale, existând pericol de propagare la alte construcții învecinate.

Echipajele de intervenție au acționat rapid pentru limitarea flăcărilor. Incendiul a fost localizat, iar pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea completă a focului și îndepărtarea efectelor.

O femeie în vârstă de 36 de ani a suferit arsuri grave, pe aproximativ 35-40% din suprafața corpului. Aceasta a fost transportată de urgență la spital de către echipajul SMURD pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cauza producerii incendiului și valoarea pagubelor urmează să fie stabilite de specialiști.


Intră acum și în grupul de