Intră acum și în grupul de
Un bărbat din municipiul Suceava, cunoscut atât pentru probleme penale, cât și pentru tulburări de sănătate mintală, a fost preluat miercuri dimineața în custodia Poliției Municipiului Suceava.

Incidentul a avut loc în Piața Agroalimentară din centrul orașului în jurul orei 10:30. O femeie a reclamat că, în timp ce se afla la coadă, bărbatul ar fi încercat să se bage în față, iar la protestele ei a amenințat-o. Ea susține că ar fi văzut un pistol și a auzit o pocnitură, ceea ce i-a provocat o stare puternică de temere și panică.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și l-au ridicat pe bărbat, care a fost transportat la sediul Poliției Municipale Suceava.
La controlul corporal efectuat asupra acestuia nu a fost găsită nicio armă.
Polițiștii continuă cercetările și verifică imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din zonă pentru a stabili cu exactitate împrejurările și motivul comportamentului bărbatului.
Cercetările se desfășoară sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.
Intră acum și în grupul de





