Intră acum și în grupul de
Primăria Municipiului Suceava a anunțat, miercuri, că au început lucrările de consolidare și reabilitare la scara E de la blocul nr. 139 de pe strada Rarău din cartierul Burdujeni, grav avariat în urma exploziei din decembrie 2022.

Intervențiile au început pe 14 mai 2026 și vizează scara E a imobilului. Proiectul include lucrări complexe de consolidare structurală, reparații capitale și creșterea performanței energetice a clădirii. Termenul de execuție este de 18 luni, cu finalizarea prevăzută pentru 13 noiembrie 2027.
Valoarea totală a investiției se ridică la 12 milioane de lei, din care 6 milioane de lei reprezintă finanțare de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar 6 milioane de lei contribuție de la bugetul local. Lucrările se desfășoară în baza Autorizației de Construire nr. 491/23.10.2024.
„Prin aceste lucrări ne propunem readucerea clădirii la standarde optime de siguranță și eficiență energetică, pentru a asigura locatarilor condiții moderne și sigure de locuire”, au transmis reprezentanții Primăriei Suceava.
Reamintim că, pe 5 decembrie 2022, o explozie puternică cauzată de acumularea accidentală de gaze naturale a afectat grav scara E a blocului. Evenimentul tragic s-a soldat cu pierderi de vieți omenești și pagube materiale însemnate, clădirea suferind degradări structurale majore. Din cauza riscului de prăbușire, scara E a fost evacuată și nu a mai putut fi utilizată. 19 familii au beneficiat de ajutoare de urgență din bugetul local.
Intră acum și în grupul de





