Intră acum și în grupul de
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Suceava au efectuat marți, 9 iunie 2026, o percheziție domiciliară în municipiul Suceava, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Cercetările vizează o femeie de 41 de ani, din Suceava, suspectată de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.


Din cercetări a reieșit că, sub aparența unei activități de intermediere în domeniul asigurărilor, aceasta ar fi indus în eroare mai multe persoane juridice, prezentându-le oferte de asigurare RCA și încasând sume importante de bani. Ulterior, ar fi eliberat polițe cu plată eșalonată, fără a informa clienții despre această situație. Doar o parte din sumele încasate erau virate către brokeri sau societățile de asigurare, persoanele vătămate fiind ulterior notificate cu privire la obligații restante.


Cu ocazia percheziției au fost ridicate un telefon mobil, un sistem informatic tip mini PC și aproximativ 300 de file cu polițe de asigurare, susceptibile de a avea relevanță probatorie.
Prejudiciul cauzat este estimat la circa 460.000 lei.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Intră acum și în grupul de





