Acasă Actualitate Trei elevi suceveni, premiați la nivel mondial la prestigiosul concurs internațional de...

Trei elevi suceveni, premiați la nivel mondial la prestigiosul concurs internațional de scriere în limba franceză „Plume d’Or”


Intră acum și în grupul de

Performanța excepțională a tinerilor suceveni în limba franceză a fost din nou recunoscută pe plan internațional. Alianța Franceză din Suceava anunță că trei elevi din Suceava se numără printre cei 100 de câștigători ai celei de-a patra ediții a concursului Plume d’Or, desfășurat pe 18 martie 2026, în cadrul Lunii Francofoniei.

Alina Nicoleta Bărbosu și Norbert-Florentin Dominte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava, coordonați de profesoara gr. I dr. Irina Melisch, alături de Zahariuc Diana Gabriela, elevă la Școala Gimnazială nr. 1, coordonată de profesoara gr. I Daniela Sandu, au reușit să se distingă în competiția globală.

Plume d’Or este un concurs internațional de prestigiu dedicat scrierii creative în limba franceză, organizat anual de Asociația Défense de la Langue Française din Paris, în parteneriat cu rețeaua mondială a Alianțelor Franceze. Lansat în anul 2000, concursul se adresează celor 829 de alianțe franceze din întreaga lume și promovează cunoștințele de limbă și cultură francofonă, reunind pasionați ai civilizației franceze.

Anul acesta, la nivel național, 12 participanți din cinci Alianțe Franceze (Brașov, Constanța, Pitești, Ploiești și Suceava) au obținut premii la nivel mondial, reconfirmând calitatea învățământului francofon românesc. Pentru comunitatea suceveană, acest succes reprezintă a treia oară când excelența elevilor și profesorilor din Suceava este recunoscută pe scena internațională.

„ Felicităm elevii şi profesorii coordonatori pentru rezultatele excepţionale”, se arată în comunicatul Alianței Franceze din Suceava.


Intră acum și în grupul de