Intră acum și în grupul de
Un incendiu puternic a izbucnit marți seară la o gospodărie din localitatea Voitinel, iar flăcările au cuprins rapid acoperișul casei de locuit și al anexelor, existând un pericol real de propagare la două locuințe învecinate.





Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, pompierii militari de la subunitățile Vicovu de Sus și Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Voitinel și Gălănești, au intervenit de urgență cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 18:49.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul construcțiilor. Datorită intervenției rapide și coordonate, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze flăcările la ora 20:45, împiedicând propagarea focului la proprietățile învecinate.
În urma incendiului, acoperișul construcțiilor din gospodărie a ars pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Pereții au fost degradați, iar mai multe bunuri din interior, inclusiv documente personale ale familiei, au fost distruse.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.
Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs la un conductor improvizat.
Pompierii suceveni au salvat astfel două locuințe și bunurile aferente, limitând pagubele materiale la proprietatea afectată direct.
Intră acum și în grupul de





