Intră acum și în grupul de
Suceava – În contextul începerii lucrărilor de restaurare și consolidare la corpul de clădire ce include chilii și paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” – Catedrala Arhiepiscopală, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou a fost mutată temporar.

Potrivit informațiilor transmise, moaștele au fost așezate în clisiarniță, pe zidurile căreia sunt ilustrate scene din timpul martiriului său. Toate slujbele religioase vor fi săvârșite pe scena amenajată în proximitatea turnului clopotniță.
Măsura a fost luată pentru a permite desfășurarea în bune condiții a lucrărilor de restaurare la unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din țară.
Lucrările de consolidare și restaurare vizează protejarea și punerea în valoare a patrimoniului istoric și religios al mănăstirii, monument istoric de importanță națională.
Intră acum și în grupul de





