Acasă Actualitate Bărbat de 52 de ani, salvat de pompieri din incendiu la Mitocu...

Bărbat de 52 de ani, salvat de pompieri din incendiu la Mitocu Dragomirnei după ce a adormit cu țigara aprinsă


Intră acum și în grupul de

Un incendiu a izbucnit miercuri seara la o gospodărie din localitatea Mitocu Dragomirnei, iar flăcările au cuprins interiorul unei locuințe, punând în pericol atât casa, cât și o anexă gospodărească.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, incendiul a fost anunțat la ora 18:59, iar pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava, sprijiniți de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, au intervenit de urgență cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent în interiorul locuinței, cu risc iminent de propagare la întreaga construcție și la anexa alăturată.


Pompierii au pătruns rapid în casă și au identificat o victimă – un bărbat în vârstă de 52 de ani – pe care au extras-o în siguranță din interior.

Acesta prezenta arsuri pe aproximativ 9% din suprafața piciorului stâng. Parameticii SMURD i-au acordat primul ajutor de urgență la fața locului, după care l-au transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
În incendiu au ars elemente de mobilier, aparatură electrică și electrocasnică, materiale textile și alte bunuri din locuință.

De asemenea, s-au deteriorat pereții interiori, elemente de tâmplărie și alte obiecte personale. Din primele investigații, se pare că flăcările au pornit cel mai probabil după ce bărbatul a adormit cu țigara aprinsă.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:29.

Datorită intervenției rapide, pompierii au reușit să salveze locuința și anexa gospodărească, împreună cu o parte importantă din bunurile aferente.


Intră acum și în grupul de