Intră acum și în grupul de
Consiliul Județean Suceava continuă și în acest an să sprijine dezvoltarea sportului de performanță și de masă, acordând finanțări nerambursabile pentru proiecte sportive. Unul dintre beneficiari este Asociația Clubul Sportiv „Zimbrii Rarăului” Câmpulung Moldovenesc, care a primit 50.000 de lei pentru organizarea de competiții de rugby pentru copii și tineri.
Contractul de finanțare a fost semnat săptămâna aceasta la Palatul Administrativ, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu.
Prin acest proiect, clubul din Câmpulung Moldovenesc va organiza minimum trei turnee sportive, cu peste 350 de participanți – copii, tineri sportivi, antrenori, voluntari și spectatori. Printre evenimentele principale se numără Turneul „Sport și Sănătate la poalele Rarăului”, care atrage competitori din mai multe zone ale țării.

Finanțarea va susține, de asemenea, participarea echipei feminine de rugby în 7 (singura de acest fel din județul Suceava) la competiții oficiale și organizarea unui stagiu centralizat de pregătire. Echipa junioarelor U16 s-a clasat pe locul 3 după turul Campionatului Național de Rugby 7s, o premieră importantă pentru sportul sucevean.
Clubul „Zimbrii Rarăului” s-a implicat activ și în promovarea rugbyului în școli, prin campanii de inițiere în localități precum Vatra Dornei, Ciocănești, Frumosu, Ostra, Râșca și Voitinel, unde peste 300 de copii au descoperit acest sport.
„Zimbrii Rarăului este un club care a crescut frumos și care a reușit să aducă rugbyul mai aproape de copii și tineri. Susținem astfel de proiecte pentru că ele înseamnă sport, disciplină, educație și șanse reale pentru copiii care vor să facă performanță. Ne dorim ca aceste finanțări să se vadă în competiții bine organizate, în copii atrași spre sport și în rezultate tot mai bune de la an la an”, a declarat vicepreședintele Nicolae Robu.
Prin programul de finanțări nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005, Consiliul Județean Suceava a mai acordat 415.000 de lei pentru Rugby Club Gura Humorului (echipă din primul eșalon) și 100.000 de lei pentru echipa de rugby a CSM Suceava.
Aceste investiții confirmă angajamentul Consiliului Județean Suceava pentru dezvoltarea sportului juvenil și de performanță în Bucovina.
Intră acum și în grupul de





