Intră acum și în grupul de
Echipa Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei a reprezentat cu succes județul Suceava, obținând locul I la etapa națională a Concursului Internațional „Tineri în Pădurile Europei” (Young People in European Forests – YPEF). Competiția, una dintre cele mai prestigioase inițiative de educație forestieră din Europa, s-a desfășurat în perioada 14–17 iulie 2026, în cadrul natural spectaculos al Lacului Roșu, din Munții Suhardului.





Organizat de Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, concursul este inclus în Calendarul Național al Proiectelor de Educație Extrașcolară pentru anul 2026. Acesta se adresează elevilor de liceu cu vârste între 14 și 19 ani și își propune să formeze o generație conștientă de importanța conservării biodiversității, protejării patrimoniului natural european și gestionării durabile a pădurilor. Participarea a presupus cunoașterea limbii engleze la nivel mediu, iar echipele au fost formate din trei elevi și un profesor coordonator.
Reprezentând județul Suceava, elevele Botezat Melania, Culiuc Naomi Rebeca și Pantază Aiana, coordonate de prof. Acatrinei Irinel Mioara, au excelat în fața celor mai bine pregătite echipe din zece județe ale țării: Brașov, Brăila, Giurgiu, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Suceava, Timiș și Vrancea. Podiumul național a fost ocupat de Suceava pe prima treaptă, urmată de Vrancea pe locul al II-lea și Brăila pe locul al III-lea.
Competiția a cuprins probe solicitante și variate, care au testat atât cunoștințele teoretice, cât și abilitățile practice. Participanții au rezolvat un test grilă cu 30 de întrebări în limba engleză despre silvicultură și ecosistemele forestiere europene, au parcurs un traseu de orientare turistică contracronometru de 1,5 km în pădurea din jurul Lacului Roșu (unde au localizat puncte de control și au răspuns la întrebări tematice), dar și probe surpriză: recunoașterea speciilor forestiere, măsurarea unui arbore „pe picior” și calcularea volumului acestuia cu instrumente silvice specifice.
Profesoara coordonatoare, Acatrinei Irinel Mioara, a descris emoționant reușita: „Ca profesor coordonator, trăiesc această reușită cu o mare bucurie, dar și cu multă recunoștință. Un astfel de rezultat nu se construiește în câteva zile, ci în luni de muncă, de încredere reciprocă și de dorință sinceră de a învăța. Cel mai frumos premiu pentru un profesor este să-și vadă elevii depășindu-și limitele și demonstrând că educația, atunci când este însoțită de pasiune, dă roade.”
Ea a felicitat toate echipele participante și a subliniat valoarea umană dincolo de clasament: „În spatele fiecărui punctaj se află ore de studiu, emoții, sacrificii și o dragoste autentică pentru natură. Dincolo de clasament, fiecare echipă prezentă la Lacul Roșu a fost un ambasador al educației pentru mediu și al respectului față de pădure.” Profesoara a mulțumit organizatorilor, în special directorului general al ROMSILVA, Jean Vișan, doamnei dr. ing. Georgeta Seghedin, echipei Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș și domnului Laczko Zoltan, precum și comunității locale dornene, conducerii liceului, Inspectoratului Școlar Județean Suceava și partenerilor care au susținut pregătirea echipei.
„Tineri în Pădurile Europei” nu a fost doar o competiție, ci o adevărată investiție în educație și caracter. „După aproape trei decenii petrecute la catedră, cred cu tărie că cele mai importante lecții nu se predau doar în sala de clasă. Ele se învață în natură, în muncă de echipă, în respectul față de ceilalți și în bucuria descoperirii. Pădurea ne învață, în fiecare zi, că puterea nu stă în înălțimea copacilor, ci în adâncimea rădăcinilor”, a mai spus prof. Acatrinei Irinel Mioara.
Intră acum și în grupul de





