Acasă Actualitate Comisia de Dialog Social Suceava a discutat situația decontărilor concediilor medicale. În...

Comisia de Dialog Social Suceava a discutat situația decontărilor concediilor medicale. În prezent se decontează cererile depuse în octombrie 2025


Intră acum și în grupul de

Astăzi, 22 iulie 2026, la sediul Instituției Prefectului – Județul Suceava a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social, prezidată de prefectul Bogdan George Păstrav, alături de Florin Sinescu, șeful Serviciului Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, Situații de Urgență și Afaceri Europene. La reuniune au participat reprezentanți ai instituțiilor publice, ai organizațiilor sindicale și patronale, precum și ai mediului de afaceri, pentru a dezbate teme de interes privind activitatea administrației publice și impactul acesteia asupra angajatorilor și cetățenilor.

Pe ordinea de zi s-a aflat prezentarea „Situația decontării concediilor medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate Suceava: termene de plată pentru angajatori, evoluția solicitărilor și controlul certificatelor medicale”, susținută de președintele-director executiv al CAS Suceava, Victor Cristi Bleorțu.

Conform datelor prezentate, la 31 decembrie 2025 Casa de Asigurări de Sănătate Suceava înregistra un sold restant de 60.795.168 lei către persoanele juridice, aferent unui număr de 8.524 de cereri de recuperare a indemnizațiilor. În primul semestru al anului 2026, angajatorii au depus 5.999 de cereri de recuperare, în valoare totală de 42.234.934 lei. Suma decontată de CAS Suceava în aceeași perioadă pentru cererile depuse de angajatori în anul 2025 a fost de 42.100.331 lei.

Decontările se efectuează în limita bugetului alocat lunar de Ministerul Finanțelor, care este inferior volumului solicitărilor. La data prezentării informării, instituția începuse decontarea cererilor depuse în luna octombrie 2025, în ordinea cronologică a înregistrării dosarelor. În anul 2025 furnizorii de servicii medicale au emis 72.986 de certificate de concediu medical, iar în primul semestru al anului 2026 numărul acestora a ajuns la 35.439.

Au fost semnalate și situații în care cererile nu au putut fi acceptate: 29 de persoane juridice au depus solicitări fără respectarea termenului legal de 90 de zile, iar 22 de cereri din semestrul I 2026 au fost respinse din cauza erorilor din declarațiile 112. În plus, în urma modificărilor legislative recente (inclusiv reevaluarea procentelor de decontare – 55% pentru până la 7 zile, 65% pentru 8-14 zile și 75% pentru peste 15 zile – și diminuarea cu o zi lucrătoare a certificatelor emise după 1 februarie 2026), 1.280 de cereri au fost refuzate la plată din cauza erorilor de calcul. Acestea pot fi corectate și redepuse în termen de 90 de zile de la notificare. După 18 mai 2026, diminuarea cu o zi lucrătoare nu se mai aplică certificatelor emise pentru maternitate, risc maternal, îngrijirea pacientului oncologic, programe de sănătate și episoade de spitalizare.

Pentru persoanele fizice care încheie contracte de asigurare pentru concedii și indemnizații (cota de 1%), la 30 iunie 2026 erau în derulare 186 de astfel de contracte, iar suma decontată până la acea dată a fost de 1.392.493 lei.

Compartimentul Control al CAS Suceava a verificat, în primul semestru al anului 2026, 57 de furnizori de servicii medicale și 919 certificate. Au fost identificate deficiențe precum emiterea certificatelor fără plan de urmărire a evoluției bolii, fără adeverința de salariat cu numărul de zile de concediu medical din ultimele 12/24 de luni sau nerespectarea termenelor de emitere cu retroactivitate. Au fost aplicate trei avertismente și o amendă de 5.000 de lei.

În secțiunea Diverse, reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii din județul Suceava au solicitat prelungirea aplicării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2026 privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere (benzină și motorină) și instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației. Aceștia au apreciat că măsurile prevăzute au un impact important asupra costurilor suportate de operatorii economici și contribuie la menținerea competitivității mediului de afaceri.

În încheierea ședinței, prefectul Bogdan George Păstrav a reafirmat importanța dialogului social ca instrument esențial pentru identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii și mediul de afaceri. Acesta a subliniat că propunerile și aspectele semnalate în cadrul Comisiei vor fi analizate și înaintate autorităților competente, în vederea identificării unor soluții eficiente și adaptate nevoilor din județul Suceava.


Intră acum și în grupul de