Intră acum și în grupul de
Absolventa Andra Elena Tanasă de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a fost desemnată Șefa Promoției 2022-2026 „Constantin Brâncuși – 150”, cu media generală 9,87. Eleva ștefanistă a promovat examenul de bacalaureat cu media 9,63, obținând 9,30 la limba și literatura română, 10 la matematică și 9,60 la fizică.
Originara din Onești, județul Bacău, Andra a încheiat toți cei patru ani de liceu cu media 10, confirmând perseverența care a caracterizat-o pe tot parcursul. Titlul de șef de promoție se stabilește după afișarea rezultatelor finale la bacalaureat, în funcție de media obținută la acest examen și media generală pe cei patru ani de studiu.



„Titlul de șef de promoție nu este, pentru mine, doar o distincție, ci o poveste scrisă în timp, cu răbdare și determinare. Nu a fost un obiectiv urmărit cu orice preț, ci rezultatul firesc al unui parcurs modelat de încercări, reușite și lecții învățate între zidurile acestui colegiu. (…) Colegiul Național Militar «Ștefan cel Mare» a fost mai mult decât un loc al educației – a fost spațiul în care am crescut, în care am învățat ce înseamnă să aparții, să lupți și să nu renunți”, a declarat absolventa.
După bacalaureat, Andra a susținut testarea pentru admiterea în învățământul militar superior, unde a obținut media 9,78 – nota 10 la matematică, 9 la informatică și 10 la fizică. Cu această medie, a fost admisă la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, Facultatea de Management Aeronautic, specializarea Aviație piloți – aeronave cu motoare reactive. Astfel, șefa de promoție de la colegiul câmpulungean se apropie de visul de a pilota aeronave precum F-16 sau F-35.
„Am optat pentru această specializare deoarece, pe măsură ce am crescut, interesul s-a transformat într-o motivație rațională: îmi place responsabilitatea și lucrul cu proceduri clare”, a precizat Andra, care încă din copilărie a fost atrasă de aeronave și de ideea de zbor.
Pe parcursul anilor de liceu, eleva a obținut rezultate importante la olimpiade și concursuri de limba și literatura română, matematică, fizică și informatică. A participat la o mobilitate Erasmus la Gdańsk, Polonia, a făcut parte din echipa de robotică a colegiului, cu care a câștigat premiul special „Nație prin Educație”, și a fost avansată până la gradul de elev sergent major. La finalul anului școlar, Locțiitorul Șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior Daniel Pop, i-a înmânat o diplomă de apreciere pentru rezultatele excepționale.
Diriginta clasei, profesoara Marcela Ursachi, a transmis un mesaj de felicitare: „Dragă Andra, ai început clasa a IX-a în calitate de șefă a clasei și ai încheiat cu distincția șefă de promoție, semn că performanța te-a caracterizat întotdeauna. (…) A fost o onoare să îți fiu dirigintă și să te văd crescând atât de frumos. Sunt mândră de tine!”
După ce numele său a fost sculptat pe Panoul de onoare al șefilor de promoție, Andra a adresat un mesaj elevilor mai mici: „Dragi colegi mai mici, nu uitați că fiecare pas contează. Nu renunțați atunci când este greu și lăsați-vă amprenta asupra acestui loc. Aveți grijă de el și duceți mai departe spiritul ștefănist cu onoare și demnitate. Pentru mine, acest colegiu nu va fi niciodată doar un capitol încheiat, ci o parte vie din ceea ce sunt.”
Intră acum și în grupul de





