Acasă Actualitate Trei femei cu vârste între 50 și 70 de ani transportate la...

Trei femei cu vârste între 50 și 70 de ani transportate la CPU Fălticeni după accidentul de la Bogdănești


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs, vineri la prânz,  pe raza localității Bogdănești în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, cu o autospecială destinată operațiunilor de descarcerare. Echipajele de salvare au fost sprijinite de o ambulanță SMURD și de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dr. Dan Teodorovici, echipajele medicale trimise la locul producerii evenimentului au preluat trei paciente: două cu vârste de aproximativ 50 de ani și una de 70 de ani. Toate trei erau policontuzionate, dar stabile din punct de vedere hemodinamic și respirator.

Cele trei paciente au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni, pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.


Intră acum și în grupul de