Intră acum și în grupul de
Garnizoana Suceava, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina”, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani, Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Județean Suceava, Prefectura Județului Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, organizează miercuri, 29 iulie 2026, de la ora 13:00, Ceremonia publică dedicată Zilei Imnului Național al României.

Evenimentul va avea loc în Piața Tricolorului din municipiul Suceava. La ceremonie sunt așteptați să participe reprezentanți ai administrației publice județene și locale, ai structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și membri ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere, asociațiilor veteranilor de război și Asociației „Cultul Eroilor” Suceava.
De asemenea, au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor publice, Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, partidelor politice, asociațiilor, ligilor, fundațiilor, mass-mediei locale și ai societății civile.
Manifestarea marchează Ziua Imnului Național al României și se desfășoară conform protocolului militar specific acestui tip de ceremonie publică.
Intră acum și în grupul de





