Intră acum și în grupul de
Consiliul Județean Suceava acordă Asociației Club Sportiv Municipal Cetatea 1932 Suceava o finanțare de 2.000.000 de lei pentru participarea în Liga a II-a. Contractul de finanțare a fost semnat recent.


Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a discutat cu președintele asociației, antreprenorul Marius Neagu, despre planurile de dezvoltare a fotbalului sucevean. Unul dintre primii pași ai noului proiect este numirea lui Dorin Goian în funcția de președinte onorific al clubului.
„Mă bucur că Dorin Goian, unul dintre cei mai importanți fotbaliști pe care i-a dat Suceava, se implică în acest proiect. Am toată încrederea că experiența, notorietatea și caracterul lui Dorin vor ajuta clubul sucevean să crească”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Șeful administrației județene a subliniat că sprijinul face parte din angajamentul Consiliului Județean de a susține sportul de performanță. „Am susținut Cetatea Suceava încă din primul an de mandat și rămânem alături de această echipă, dar și de sucevenii care își doresc să vadă din nou fotbal de calitate pe Areni. Sau pe noul stadion pe care îl vom construi până la urmă”, a adăugat Șoldan.
Președintele CJ Suceava a precizat că administrația județeană caută în prezent un alt amplasament în zona metropolitană a Sucevei pentru un stadion modern. Acesta ar urma să fie gândit nu doar pentru meciuri de fotbal și alte manifestări sportive, ci și pentru evenimente culturale cu mii de spectatori. „Voi reveni în curând cu vești bune pe acest subiect”, a mai transmis Gheorghe Șoldan.
Intră acum și în grupul de





