Acasă Actualitate Stadionul Areni, modernizat de acționarii Cetății 1932 Suceava după promovarea în Liga...

Stadionul Areni, modernizat de acționarii Cetății 1932 Suceava după promovarea în Liga a II-a


Intră acum și în grupul de

Promovarea în Liga a II-a Casa Pariurilor a adus o serie de cerințe noi pentru stadionul Areni. Pentru ca echipa să își poată desfășura activitatea în condiții cât mai bune, acționarii Cetății 1932 Suceava au decis să se implice direct în realizarea mai multor lucrări necesare, se arată într-o informare postată pe pagina de socializare a clubului de fotbal.

Astfel, tribuna a II-a a fost dotată cu 2.500 de scaune, cu sprijinul firmelor Paro Joinery, Dasmar Termo, NTH, Amproup, Mihu și Gio Giovanni. Montarea scaunelor a fost realizată de Paro Joinery, Dasmar Termo și NTH. Dasmar Termo a înlocuit tâmplăria de la loja oficială, iar ușile de la vestiare și din spațiile administrative au fost schimbate de Dasmar Termo și Amproup.

Lojele oficiale destinate gazdelor și oaspeților au fost echipate cu instalații de aer condiționat și scaune noi, prin implicarea Mihu și Gio Giovanni. Intervențiile la gazon, înlocuirea ușii de la saună și dotarea stadionului cu camere de supraveghere au fost, de asemenea, susținute de aceleași companii.

Toate aceste investiții au fost realizate din inițiativa acționarilor, fără obligație contractuală și fără ca stadionul să fie concesionat clubului.

Implicarea vine din dorința de a demonstra seriozitate, responsabilitate și preocupare pentru performanță. Lucrările nu fac parte din eventualele investiții discutate în perspectiva concesionării stadionului, ci reprezintă intervenții separate, menite să sprijine echipa pentru debutul în Liga a II-a, se arată în informare.

Acționarii își exprimă dorința de a continua acest proces, alături de autoritățile locale, pentru dezvoltarea stadionului și a fotbalului sucevean.


Intră acum și în grupul de