Intră acum și în grupul de
Consiliul Județean Suceava a primit vineri, 31 iulie 2026, la Palatul Administrativ, vizita unei delegații diplomatice formate din ambasadorul Republicii Elene în România, E.S. Lili Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Filipine în România, E.S. Noel Servigon, și consilierul economic al Ambasadei Ungariei în România, Dorottya Fegyver.
Delegația, însoțită de Mihai Robu, organizatorul Festivalului Trufelor, a fost primită de vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu și Stelian Simeria, precum și de administratorul public al județului, Cezar Ioja.










În cadrul întâlnirii desfășurate în Sala Unirii, reprezentanții administrației județene au prezentat principalele direcții de dezvoltare ale județului, proiectele de investiții aflate în derulare și obiectivele strategice. Discuțiile au vizat potențialul turistic și economic al Bucovinei, promovarea produselor locale și a patrimoniului cultural, precum și atragerea investițiilor străine și dezvoltarea relațiilor de colaborare internațională.
La finalul întâlnirii, oficialii au vizitat Muzeul Național al Bucovinei și Cetatea de Scaun a Sucevei. În cursul după-amiezii, invitații vor participa la târgul „Lume, lume… Hai la târg!”, organizat de muzeu cu sprijinul Consiliului Județean, eveniment dedicat meșteșugurilor tradiționale și producătorilor locali.
Programul continuă la Cacica, unde delegația va lua parte la deschiderea celei de-a VI-a ediții a Festivalului Trufelor. Consiliul Județean Suceava sprijină evenimentul prin Centrul Cultural „Bucovina” cu suma de 60.000 de lei, destinată programului artistic, inclusiv concertului susținut de Feli, programat sâmbătă seara.
Intră acum și în grupul de





