Suceava, gazda sedintei comune a Consiliilor regiunii Cernauti si judetului Suceava

Suceava va găzdui în data de 23 noiembrie şedinţa comună a Consiliului regional Cernăuţi şi a Consiliului Judeţean Suceava. Potrivit preşedintelui Consiliului Regional Cernăuţi, Myhail Găiniceru, în această şedinţă, deputaţii din Consiliul Regional Cernăuţi şi consilierii judeţeni suceveni urmează să discute despre înfiinţarea unei rezervaţii naturale care să cuprindă zone din judeţul Suceava şi din regiunea Cernăuţi, dar şi să adopte o scrisoare comună adresată guvernelor celor două ţări pentru accelerarea semnării Acordului micului trafic de frontieră care este necesar atât locuitorilor din zona de frontieră din Ucraina şi din România.

Găiniceru, membru al comisiei guvernamentale pentru Acordul de mic trafic de frontieră, a declarat într-o conferinţă de presă, după o întâlnire cu preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, că Ucraina are semnate astfel de acorduri cu Slovacia, Ungaria şi Polonia, ţări membre ale UE, iar singura ţară din UE cu care nu s-a semnat un astfel de document este România. El consideră că Ucraina poate semna un acord similar cu cel semnat de România cu Republica Moldova.

La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a arătat că în prezent la frontiera cu Ucraina este regim şi o procedură de tranzit greoaie şi consideră că un Acord pentru micul trafic de frontieră ar presupune deschiderea parţială, între orele 8-22 a încă patru puncte de trecere a frontierei şi în regim non-stop a PTF Racovăţ.

El a menţionat că pentru facilitarea trecerii frontierei în cazuri speciale ar urma ca autorităţile din cele două zone să emită un număr limitat de permise, nenominale, ce se vor acorda în baza unui registru special. Nechifor a mai spus că în cadrul întâlnirii de miercuri s-a mai discutat despre autostada „Via Carpatica” ce va tranzita Polonia, Ucraina prin Cernăuţi, România prin Suceava spre sudul Europei, proiect care este susţinut şi de partenerii Sucevei din Polonia, urmând ca în şedinţa comună a celor două consilii să fie adoptată o poziţie comună pentru ca această zonă să devină coridor european. „Întâlnirea de astăzi a fost pragmatică şi va trebui să ne fixăm ţinte mai importante, mai complicate pentru că reuşeşti să faci mult dacă ţinteşti sus”, a spus Nechifor.

Şeful administraţiei judeţene sucevene a mai spus că în cadrul discuţiilor s-a stabilit formarea unui grup tehnic de lucru pentru accesarea fondurilor europene prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova. „Trebuie să fim mai pragmatici şi să aducem banii europeni la Suceava şi Cernăuţi”, a spus Nechifor. El consideră că administraţiile regionale vor trebui să depună pentru finanţare proiecte de amploare, urmând ca proiectel mai mici să fie accesate de alte organisme.

Nechifor a mai spus că cele două consilii ar putea cere Uniunii Europene să opereze modificări pe proceduri, cum ar fi propuneri de modificare a ghidului solicitantului pe POC care să fie adaptat nevoilor din Suceava şi Cernăuţi.

În timpul întâlnirii celor două delegaţii, în faţa Palatului Administrativ din Cernăuţi s-a desfăşurat un miting al opoziţiei care a cerut dezbateri în campania electorală pentru alegerile parlamentare care urmează să se desfăşoare duminică în Ucraina.

loading...