Un hectar de teren pentru accesul pe teritoriul aeroportului Suceava in timpul lucrarilor de modernizare

Deliberativul judeţean sucevean a aprobat în cadrul şedinţei extraordinare de vineri achiziţionarea a zece parcele de teren din apropierea Aeroportului Suceava însumând un hectar. Terenul este necesar pentru accesul pe teritoriul Aeroportului Suceava în timpul lucrărilor de modernizare şi extindere şi pentru accesul la noile facilităţi pentru supravegherea, monitorizarea, întreţinerea şi revizia instalaţiilor de direcţionare, semnalizare, balizaj. Potrivit hotărârii CJ Suceava, preţul oferit celor zece proprietari nu poate depăşi 9 lei/mp, conform evaluării efectuate în zonă de un evaluator autorizat.

Consiliul Judeţean Suceava a mai cumpărat, în 2009, 6,8 hectare de teren de la localnicii din oraşul Salcea, cu 410.000 de lei, terenul fiind necesar pentru modernizarea pistei Aeroportului Suceava şi a sistemului de balizaj.

CJ Suceava a lansat în luna octombrie licitaţiile pentru modernizarea Aeroportului Suceava, iar în 7 decembrie urmează să fie selectată firma care va executa lucrările.

Aeroportul Suceava este primul care se modernizează prin POS Transporturi, urmând ca după investiţii, care vor fi finalizate în 2014, să poată opera avioane de tipul Boeing 767 seria 300, cu 290-350 de pasageri, sau cargo, care pot transporta 100 de tone de marfă, avionul actual de referinţă pentru aeroportul sucevean fiind ATR 42.

Prin acest proiect pista va fi prelungită de la 1.800 de metri la 2.460 de metri, iar lăţimea acesteia de la 30 la 45 de metri, urmând să fie construită o pistă elastică ce va permite aterizarea şi decolarea unor aeronave mari. Sistemul de balezaj va fi înlocuit cu un sistem cu lumină reglabilă şi dirijabilă şi va fi instalat şi un sistem automat ILS ce va aduce aeronavele la pistă pe vreme nefavorabilă sau de ceaţă la sol. Actualele condiţii de aterizare de pe aeroportul sucevean sunt cu vizibilitate de 1.200 de metri şi plafon de 90 de metri, iar în urma investiţiilor acestea vor fi de vizibilitate 300 de metri şi plafon de 30 de metri.

Proiectul prevede construcţia unui nou turn de control cu o înălţime de 20 de metri, dar şi montarea unui grup electrogen special care să producă energie electrică în cazul unei avarii la reţeaua electrică. Investiţia, în valoare de 39,5 de milioane de euro (132 milioane de lei), este finanţată cu 20,9 milioane de euro de UE, cu 9 milioane de euro de la bugetul naţional, iar restul de la bugetul judeţean şi Regia Autonomă Aeroportul Suceava.