Paraul Sucevita, care a provocat mari pagube la inundatiile din 2010, a fost regularizat (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Pârâul Suceviţa care a provocat pagube mari în urma inundaţiilor din 2008 şi 2010 a fost relgularizat pe o lungime de patru kilometri în comuna suceveană Marginea, valoarea investiţiilor fiind de peste 15 milioane de lei

Potrivit unui comunicat al CJ Suceava, Administraţia Bazinală de Apă Siret a recepţionat marţi etapa a doua a investiţiei de amenajare a braţului stâng şi a pragului de fund pe pârâul Suceviţa în zona localităţii Marginea, investiţie promovată în regim de urgenţă în urma unei Hotărâri de Guvern din 2010 ca urmare a calamităţilor înregistrate în bazinul hidrografic Suceviţa la viiturile excepţionale din anii 2008 şi 2010.

Sursa citată precizează că s-au recepţionat lucrări de consolidări de mal în lungime de 3.695 metri şi praguri de fund în lungime de 795 m, finanţarea de 15.319.040 lei fiind asigurată de la bugetul de stat.

Ca urmare a acestor lucrări s-a activat braţul stâng al pârâului Suceviţa pe vechiul traseu, care va prelua o parte din debit şi s-a pus în siguranţă podul de pe DN17A, de pe braţul drept al cursului de apă, pod care a fost distrus în 2010 şi refăcut.

În prima etapă, lucrările au constat în regularizarea albiei pe braţul stâng al pârâului Suceviţa pe o lungime de 1.400 m, precum şi consolidări de mal din gabioane pe o lungime de 264 m.

„Din punctul meu de vedere, după ce am vizionat lucrarea, pot să spun că este foarte bună și chiar un exemplu de lucrare hidrotehnică, atât tehnic cât și din punct de vedere constructiv”, a declarat directorul Administrației Bazinale de Apă Siret Bacău, Emil Vamanu,

Invitat să participe la această întâlnire, Prefectul Județului Suceava, Florin Sinescu, a ținut să felicite pe toți cei care s-au implicat în construcția acestui obiectiv de investiții atât de necesar locuitorilor din comuna Marginea. „Vreau să felicit proiectantul, executantul lucrării, totodată Serviciul de Gospodărire a Apelor Suceava, Apa Bacău, care s-au implicat în derularea acestui proiect și, iată, astăzi, 10 decembrie 2013, reușim să inaugurăm acest obiectiv important de infrastructură, o construcție hidrotehnică frumoasă și sunt convins că va proteja tot ceea ce înseamnă această zonă.” a declarat Prefectul Județului Suceava, Florin Sinescu.

” frameborder=”0″ allowfullscreen>

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a declarat că „din punctul meu de vedere, acest exemplu care l-am dat astăzi, nu face altceva decât să demonstreze de fapt preocuparea pe care toți factorii implicați o au asupra acestui subiect. Vreau să trag, din nou, un semnal de alarmă, pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut și sunt conștient de dificultățile financiare, însă este nevoie să prioritizăm și sper, atât cu domnul Vamanu cât și cu ceilalți colegi implicați, să ne facem un plan mult mai serios, mult mai bine gândit, astfel încât, elementele de risc major, să fie cu prioritate luate în calcul.”

Un alt obiectiv de investiţii, finanţat din Fondul Social al UE, în judeţul Suceava, în cadrul căruia lucrările  s-au finalizat în 2013, îl constituie supraînălţarea digului de pe malul stâng al râului Suceava, pe tronsonul Vicovu de Sus – Frătăuţii Noi între satele Straja – şi Laura, în valoare de 948.338,00 lei.

” frameborder=”0″ allowfullscreen>

În prezent, în judeţul Suceava, se află lucrări, executate în proporţie de 98%, de amenajare a râului Moldova pe tronsonul Brăieşti – Băișeşti, pe raza comunei Cornu Luncii în valoare de 8.217.593 lei, precum şi regularizarea şi îndiguirea râului Suceava, pe raza municipiului Suceava, în valoare de 1.000.000 lei.


Intră acum și în grupul de