Primarul Lungu face apel la Termica sa-si achite facturile catre Bioenergy


Intră acum și în grupul de

Şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu, a făcut, miercuri, apel, societăţii ce distribuie agentul termic, Termica SA, aparţinând  CL Suceava, să achite facturile către producătorul de energie termică, Bioenergy, dar şi populaţiei să înţeleagă să achite contravaloarea serviciilor de apă caldă şi căludură.

Primarul a spus într-o conferinţă de presă că a decis să facă apel prin presă societăţii Termica SA întrucât, fiind în insolvenţă, Consiliul local şi AGA nu mai au nici un cuvânt de spus în ceea ce priveşte această societate, care este condusă de administratorul judiciar.

Potrivit edilului-şef, din încasările pe care le-a făcut în ultimele trei luni, de aproximativ 10 milioane de lei, Termica SA a achitat către producătorul de energie termică doar 18 la sută, adică 1,8 milioane de lei, iar Bioenergy are de recuperat pentru lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie suma de 5,76 de milioane de lei pentru producţia de agent termic din această perioadă.

ion lungu 1

Lungu a mai spus că datoriile populaţiei pentru încălzire au ajuns la 22 de milioane de lei, iar în condiţiile în care nici distribuitorul nu achită măcar jumătate din ceea ce încasează către producător există riscul blocării producerii energiei termice. „Dacă producătorul nu va mai livra agent termic, nici Termica nu va mai avea ce transporta şi distribui”, a declarat primarul.

 El a explicat că în lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie, populaţia a achitat pentru termoficare 5,105 milioane de lei, iar Primăria a plătit subvenţii de 4,59 de milioane de lei, în timp ce Termica a achitat către Bionenergy doar 1,8 milioane de lei.

Lungu şi-a exprimat speranţa ca populaţia să fie receptivă şi să achite facturile în curs şi parte din restanţe, iar Termica să achite producătorului de energie măcar jumătate din ceea ce încasează.

 El a subliniat că municipalitatea a făcut eforturi ca preţul gigacaloriei produse la Suceava să fie între cele mai mici din ţară, dar şi că populaţia va trebui să înţeleagă că trebuie să achite serviciile de care beneficiază.

 Lungu a mai declarat că se va organiza licitaţie pentru desemnarea unui nou operator de transport şi distribuţie a agentului termic în municipiu care va trebui să încheie contracte individuale cu populaţia astfel încât rău-platnicii să fie debranşaţi. „Acum utilizatorul final nu are responsabilitate directă, plata fiind făcută prin asociaţiile de proprietari”, a explicat primarul.

 Societatea Termica SA Suceava, care a asigurat până în noiembrie 2013 agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, este în insolvenţă de la jumătatea lunii iunie şi asigură doar activitatea de transport şi distribuţie.

 Datoriile totale ale Termica SA se ridică la 45,9 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 26 de milioane de lei, către furnizorul de cărbune Unicom Holding.

 Populaţia municipiului Suceava beneficiază de agent termic, în sistem centralizat, din luna noiembrie 2013 de la noua centrală de cogenerare pe bază de biomasă, o investiţie a firmei Bioenergy Suceava SRL, având ca acţionar firma Adrem Invest.


Intră acum și în grupul de