„Traseele eminesciene” continua cu decernarea premiilor Concursului de recitare a liricii eminesciene „LA PUTNA”, pentru Regiunea Cernauti


Intră acum și în grupul de

Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Mănăstirea Putna, Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene, Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale şi Muzeul Bucovinei Suceava continuă evenimentul „Trasee eminesciene” în luna august, la Putna, Suceava şi Călineşti Cuparencu.

Potrivit consultantului artistic al Centrului Cultural Bucovina, Carmen Veronica Steiciuc, evenimentul, iniţiat de consilierul judeţean Mihai Grozavu, va debuta pe 14 august 2014 la Mănăstirea Putna, unde, la ora 16.00, va avea loc decernarea premiilor Concursului de recitare a liricii eminesciene „LA PUTNA”, pentru Regiunea Cernăuţi.

statuie eminescu la Putna

Vor fi prezenţi la festivitatea de premiere 18 tineri de etnie română, din Ucraina, respectiv Cernăuţi, Storojineţ, Crasna şi Herţa, cu vârste între 12 şi 18 ani, care vor recita câteva strofe din poemul „La Putna”, poem închinat lui Ştefan cel Mare, pe care poetul Mihai Eminescu l-a scris şi l-a citit cu ocazia Serbării de la Putna din 15 august 1871.

Elevii vor vizita mormântul Maicii Benedicta – Zoe Dumitrescu Bușulenga, Chilia lui Daniil Sihastru, Mănăstirile Sucevița şi Dragomirna, Planetariul din Suceava, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean, precum şi Călineşti Cuparencu, satul în care au trăit bunicii poetului şi unde s-a născut Gheorghe Eminovici, tatăl poetului Mihai Eminescu.

Premiile sunt acordate de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina.

 „Evenimentul îşi propune identificarea elementelor de memorie bucovineană, care amintesc în vreun fel de trecerea poetului Mihai Eminescu prin aceste locuri, precum şi legătura poetului cu Bucovina strămoşilor săi”, a precizat  Carmen Veronica Steiciuc.


Intră acum și în grupul de