”Zilele Culturii Polone”, ediția a XVIII-a, în perioada 8-10 septembrie 2016. PROGRAMUL manifestărilor

Uniunea Polonezilor din România organizează în perioada 8-10 septembrie a.c., în municipiul Suceava și în localitatea Solonețu Nou, Zilele Culturii Polone, sub deviza ”Mai aproape unii de alții”.

Manifestările au ajuns la cea de-a XVIII-a ediție și vor debuta, joi, 8 septembrie a.c., la  ora 10:00, la Muzeul de Istorie din Suceava, cu vernisajul expoziției intitulate „Afișul polonez pe tema Drepturilor Omului”.

După deschiderea oficială, va începe Simpozionul internațional „Istoria și prezentul relațiilor polono-române”, care se va desfășura în zilele de 8 și 9 septembrie a.c.,  în sălile de conferință ale hotelului Continental.

Vineri după-amiază, vor avea loc concluziile simpozionului și lansarea celor mai noi cărți dedicate tematicii polono-române, editate în Polonia și România, precum și un moment dedicat lui Henryk Sienkiewicz – prelegere pe tema receptării și traducerii creației sale în România, dar și citirea unor fragmente din romanul său „Quo vadis” în cadrul proiectului Lectura Națională.

Ziua de sâmbătă, 10 septembrie a.c., va fi dedicată în întregime evenimentului  ”Sărbătoarea Roadelor”, care se va desfășura, ca în fiecare an, în localitatea suceveană Solonețu Nou.

polonezi, zilele culturii polone (1)

”Pe perioada manifestărilor dedicate Zilelor Culturii Polone, vom găzdui reprezentanți ai Ambasadei Republicii Polone la București și ai Institutului Polonez din București, precum și reprezentanți ai Voievodatului Podkarpackie înfrățit cu județul Suceava, reprezentanți ai Voievodatului Małopolska și autorități din Zakopane”, a declarat președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher.

De 18 ani, Zilele Culturii Polone sunt o manifestare care unește simpozionul pe tema relațiilor polono-române de-a lungul veacurilor înțelese în sens larg, precum și manifestări culturale. Din anul 2006, un element permanent al Zilelor Culturii Polone este ”Sărbătoarea Roadelor” în Solonețu Nou, în timpul căreia se prezintă toate comunitățile poloneze din România, precum și vecinii români și alte minorități.

Zilele Culturii Polone sunt cofinanțate din fondul pentru diaspora poloneză a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone. (Irina Lițu)

Vă prezentăm programul manifestărilor prilejuite de ”Zilele Culturii Polone”:

Joi, 8 septembrie 2016:

Ora 10.00 – Muzeul Bucovinei

  • Deschiderea Zilelor Culturii Polone și a simpozionului „Istoria și prezentul relațiilor polono-române”
  • Deschiderea expoziției „Afișul polonez pe tema Drepturilor Omului”

Ora 12.30 –  Sălile de conferință ale hotelului Continental

  • Dezbateri în secțiunea „În lumea istoriei” partea 1
  • Dezbateri în secțiunea „În lumea culturii” partea 1

Ora 17.00 – Sălile de conferință ale hotelului Continental

  • Dezbateri în secțiunea „În lumea istoriei” partea a 2-a
  • Dezbateri în secțiunea „În lumea culturii” partea a 2-a

Vineri, 9 septembrie 2016:

Ora 9.30 –  Sălile de conferință ale hotelului Continental       

  • Dezbateri în secțiunea „În lumea istoriei” partea a 3-a
  • Dezbateri în secțiunea „În lumea problematicii bucovinene”

Ora 17.00 – Sălile de conferință ale hotelului Continental

  • Concluziile simpozionului și lansare de cărți

Ora 18.00  – Sala de conferință ale hotelului Continental

  • Lectură Națională – cititrea unor fragmente din opera lui Henryk Sienkiewicz „Quo vadis”

 

Sâmbătă, 10 septembrie 2016:

Ora 11.00  – Sărbătoarea Roadelor la Solonețu Nou

  • Liturghie solemnă, prezentarea roadelor și a produselor regionale, concert folcloric, picnic