VIDEO// Directorul Crucii Roșii Suceava, Cornel Dediu: Prin campania lui Ștefan Mandachi s-au strâns peste 1,4 milioane de euro, iar Unilever a donat 320.000 de euro pentru o unitate mobilă ATI. Au fost și donații private, dar și din partea Crucii Roșii Române și a filialelor din țară


Intră acum și în grupul de

Directorul Crucii Roșii Suceava, Cornel Dediu, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, de Ziua Mondială a Crucii Roșii că această sărbătoare este marcată în condiții dificile.

„Sărbătorim Ziua Mondială a Crucii Roșii în pandemie și știm cât de gravă e situația”, a spus Dediu.

El a spus că Crucea Roșie Suceava și-a făcut datoria în mai multe situații și nu numai în actuala panedemie.

„Am mai avut mari probleme în timpul inundațiilor din 2008-2010, când Crucea Roșie și-a făcut din plin datoria. Am reușit atunci ca din multe case care au fost reconstruite au fost utilate, dotate de Crucea Roșie în parteneriat cu sponsorii noștri de atunci și de acum pentru că cei cu care au pornit o colaborare cu ani în urmă ne-au rămas alături și iată și în aceste momente ne ajută pentru a putea ajuta la rândul nostru”, a spus Dediu.

El a amintit că s-au început activitățile de ajutorare la Suceava cu sprijinul Crucii Roșii Române, care au fost primii care au declanșat o campanie națională de strângere de fonduri pentru lupta împotriva Covid-19 și au primit o donație de un milion de euro de la Petrom cu care au fost cumpărate zece aparate PCR de testare rapidă din care unul a ajuns la Spitalul Județean Suceava.

„Apoi a început mobilizarea și pe plan local. Avem un parteneriat cu antreprenorul Ștefan Mandachi care și-a pus la dispoziție metrul de autostradă pentru a fi vândut centimetru cu centimetru pentru un centimetru fiind necesară o donație de 10 euro. S-au strâns peste 1,4 milioane de euro în 40 de zile.Este o sumă impresionantă. Vă spun sincer că nu aș fi crezut, chiar având în vedere entuziasmul lui Ștefan Mandachi de la început și suma de 3 milioane de euro mi se părea un vis. Iată că suma care s-a strâns este impresionantă de-a dreptul pentru Suceava”, a spus Dediu.

El a subliniat că toți banii donați au intrat la Crucea Roșie Suceava și toate achizițiile s-au făcut prin Crucea Roșie Suceava și a ținut să precizeze că toată echipa de campanie, tot ce a însemnat promovare, colectare de fonduri, a fost făcută de echipa lui Ștefan Mandachi, gratuit, fără niciun fel de cost, astfel că toți banii care s-au colectat au fost și vor fi folosiți în continuare doar pentru a se atinge scopul declarat al campaniei, acela de a ajuta spitalele și personalul medical.

Cornel Dediu a previzat că într-o primă fază au fost cumpărate echipamente de protecție pentru medici, dezinfectanți, măști, mănuși, viziere, concentratoare de oxigen și un ventilator pentru că la început era o problemă cu achiziția de echipamemente, iar prima donație a fost făcută către SJU Suceava și SM Rădăuți și a fost de circa 250.000 de euro, iar a  doua donație a fost către SJU Suceava și SM Fălticeni.

El a arătat că sunt în derulare contracte pentru achiziția de măști, FFP3, cele mai performante, sunt comandate 20 de ventilatoare care vor fi distribuite spitalelor din județ.

Directorul Crucea Roșie Suceava a mai declarat că o donație foarte mare a venit de la Unilever și Betty Ice Suceava care au donat 320.000 de euro, bani din care se achiziționează o unitate de Terapie Intensivă Mobilă.

Aceasta unitate mobilă este un camion cu 12 paturi care poate fi deplasat în diferite zone în funcție de necesități la dezastre naturale, la spitale de campanie.

„În aceste zile intră în lucru și sperăm ca în cel mai scrut timp să avem această unitate mobilă la Suceava”, a spus Dediu.

El a adăugat că se continuă campania de strângere de fonduri pentru că această unitate mobilă are nevoie de dotări pentru că acest camion este dotat cu paturi, mobilier, instalațiile de oxigen, dar pentru a putea fi folosit este nevoie de dotarea acestuia cu injectomate, cu monitoare, cu ventilatoare.

Dediu a mai spus că Unitatea Mobilă de ATI ar urma să ajungă la SJU Suceava, dar că trebuie verificat dacă SJU Suceava își permite să administreze pentru că e nevoie de personal, șofer, cap de TIR.

El a mai spus că mai sunt foarte mulți donatori care au donat produse pentru restaurantele care au preparat hrană pentru personalul medical, pentru angajații ISU, pentru toți cei implicați în această acțiune de luptă cu pandemia.

Totodată, au fost primite donații de la Crucea Roșie Română și alte filiale cu dezinfectanți, echipamente de protecție, alimente, care au fost direcționate și către celelalte spitale din județ, iar alimente și echipamente au fost direcționate către DGASPC Suceava pentru a le distribui în centre.

„Eu cred că la Suceava societatea civilă a făcut ceea ce trebuie să facă societatea civilă. Au intervenit într-o situație de criză până în momentul în care autoritățile au reușit să stăpânească cumva fenomenul. Cel puțin așa credem noi că am reușit să fim acel tampon din momentul declanșării acelei stări de la Suceava și conducerea militară a spitalului a reușit să facă puțină ordine”, a spus Cornel Dediu.

El a subliniat că este foarte important ca autoritățile să știe că există o societate civilă și să înțeleagă că această societate civilă trebuie să fie susținută în momentele în care nu au nevoie de societatea civilă pentru ca societatea civilă să poată interveni atunci când e necesar.


Intră acum și în grupul de