“Gheorghe Flutur va trebui sa-si reconsidere rolul national”, sustin politologii

Politicienii s-au întrecut, imediat după aflarea rezultatelor să îşi dea cu părerea asupra motivelor pentru care au câştigat, în diverse zone ale ţării, un candidat sau altul, fiecare după cum îl duce capul. Am încercat din surse specializate să aflăm de ce harta politică a judeţului Suceava arătă destul de pestriţ şi mai ales de ce PD-L nu mai este în trend asecendent, cum o clamează peste tot liderii săi judeţeni. Iată care este părerea socio-politologului Adrian Botezatu, în legătură cu ce a fost şi cu ce va să fie:

“Traian Băsescu a înregistrat un trend descendent în judeţul Suceava, maximul său istoric, din măsurătorile efectuate de mine, fiind anul trecut în primăvară, când ajunsese în judeţul Suceava undeva la 60%. Treptat, a scăzut până la actualul scor înregistrat la alegeri.

La polul opus, imediat după ce a preluat preşedinţia PSD, intenţiile de vot pentru Mircea Geoană, din măsurătorile mele, erau undeva între 5-7 % din populaţie, însemnând la momentul respectiv cam o pătrime din votanţii PSD. Între timp, şi PSD ca partid a mai crescut în preferinţele electoratului, dar acum câteva luni, Mircea Geoană nu avea încă sprijinul tuturor votanţilor PSD.

După părerea mea, Mircea Geoană a ajuns la nivelul partidului în urma dezbaterii televizate din vinerea de dinaintea alegerilor.

Crin Antonescu, după datele finale, a fost o surpriză oarecum ratată, avansând doar cu aproximativ 4 % scorul partidului.

În judeţul Suceava, zona de munte tradiţional votează precum Ardealul, fiind fieful electoral al lui Traian Băsescu. Zona Fălticeni aparţine vechiului Regat şi are un comportament electoral care favorizează PSD, precum şi zona de nord-est a judeţului, la limita cu judeţul Botoşani, care are acelaşi tip de comportament.
Remarcăm şi două enclave PNL: la Siret şi la Gura Humorului”.

Ce este şi ce va fi eşicherul politic sucevean până pe 6 şi după 6 decembrie?

„Şansele lui Mircea Geoană în judeţul Suceava de a fi pe primul loc ţin de preluarea iniţiativei politice de către exponentul noii generaţii din PSD, deputatul Cătălin Nechifor”.

„Gheorghe Flutur va trebui să-ţi reconsidere rolul naţional pe care l-a avut în prezent şi să se preocupe de a-şi menţine susţinerea puternică în cadrul judeţului Suceava”.