Premiul de Excelență în Educație 2023, acordat profesorului Petru Crăciun de Fundația Umanitară ASSIST


Intră acum și în grupul de

Vineri, 30 septembrie, a fost o zi specială pentru comunitatea din Suceava. Peste 10.000 de membri ai comunității locale s-au reunit în cadrul evenimentului cultural caritabil Simfonii de Toamnă. Aflați deja la ediția a X-a, acest regal de muzică clasică nu încetează să ne surprindă de la an la an, oferind o experiență inedită publicului. Astfel, de fiecare dată, esplanada Casei de Cultură nu este doar un punct central al orașului, ci o scenă care ne unește și ne încântă.

Premiul de Excelență în Educație, acordat pe scena Simfoniilor de Toamnă

Această seară deosebită de septembrie a fost dedicată comunității, culturii, filantropiei și cel mai important, educației. Așadar, pe scena Simfoniilor de Toamnă, Fundația Umanitară ASSIST i-a acordat Premiul de Excelență în Educație 2023 domnului profesor dr. Petru Crăciun, inspector școlar județean, profesor de astronomie și astrofizică și coordonator al lotului național de olimpici la olimpiadele internaționale de profil. Domnul Crăciun, un om de o deosebită modestie, dar cu mare impact asupra mediului educațional sucevean, și-a dedicat întreaga sa carieră educației și mentoratului. Pe lângă toate aprecierile cuvenite, Fundația Umanitară ASSIST i-a oferit un trofeu și un cec în valoare de 5000 de lei.

Premiul de Excelență în Educație a fost decernat de către Andrei Cioban, președintele Fundației Umanitare ASSIST. Alături de el a fost domnul profesor de fizică Costan Costică, câștigător al Premiului de Excelență în Educație 2022, în cadrul aceluiași eveniment excepțional. Cea care a urcat pe scenă alături de reprezentații fundației pentru a ridica premiul a fost Geta Crăciun, soția domnului profesor. La acel moment, dumnealui se afla în Grecia la Olimpiada Internațională de Astronomie, unde echipa sa a obținut trei medalii de argint și două de bronz.

Video prezentare: https://youtu.be/d2kDdURKPUc

Andrei Cioban, președintele Fundației Umanitare ASSIST, a declarat: “Astăzi, celebrăm excelența în astronomie și astrofizică. Dar această celebrare nu trebuie să se încheie aici. Alături de colegii mei de la ASSIST, am avut privilegiul de a cultiva, de-a lungul anilor, acele valori care ne fac să apreciem în mod sincer educația, să apreciem oameni precum domnul profesor Crăciun și care ne inspiră să acționăm în consecință. Din acest motiv, suntem hotărați să promovăm și să sprijinim în continuare educația de calitate, să oferim o platformă pentru excelență și să ne implicăm activ în comunitatea noastră. Haideți să ne asumăm cu toții responsabilitatea de a susține educația și pe cei dedicați acesteia.

Lucrurile mărețe se fac împreună

Fundația Umanitară ASSIST a fost pentru al doilea an consecutiv partener oficial al Simfoniilor de Toamnă. Pentru prima dată în Suceava, cei prezenți la eveniment s-au putut bucura de un spectacol extraordinar de drone.

Cerul întunecat a fost scena perfectă pentru zecile de drone care au creat diverse imagini și forme multicolore. O chitară a căror corzi se mișcau în ritmul muzicii, o balerină, un portativ, trei inimi, un ochi au fost doar o parte din formele create de luminile dronelor deasupra celor 10.000 de suceveni. Spectacolul luminos a fost încheiat cu textul Suceava, Rotary și nu în ultimul rând, “by ASSIST”, deoarece acest moment a fost oferit de partenerul oficial, Fundația Umanitară ASSIST.

Fundația Umanitară ASSIST promovează educația în comunitatea locală

Încă din februarie 2022, de când a fost fondată Fundația Umanitară ASSIST, voluntarii și membri acesteia și-au concentrat eforturile în special spre educație și cultură. De la dotarea sălilor de clasă și a laboratoarelor până la echiparea elevilor din medii defavorizate cu rechizite, numeroși elevi din Suceava au putut beneficia de ajutorul acestei fundații.  

O comunitate educată reprezintă un motiv de mândrie pentru toți membri acesteia și un motor de dezvoltare pentru un viitor mai bun. Astfel, campaniile Fundației Umanitare ASSIST se adresează unui număr foarte mare de membri ai comunității, care pot beneficia de resurse sau experiențe educaționale.

Vara aceasta, zeci de copii din școala generală au participat la activități și ateliere interactive de creație susținute de Fundația Umanitară ASSIST. Acolo au putut să exploreze noi modalități de învățare și exprimare, reușind să deprindă noi abilități, în timp ce se distrau și comunicau.

Totodată, Fundația Umanitară ASSIST l-a susținut pe Adrian Hânțăscu, un tânăr sucevean al cărui talent pentru robotică l-a condus tocmai la Campionatul Mondial de Robotică din Texas, SUA. Alături de echipa sa, Adrian Hânțăscu, a adus în România două titluri mondiale și a pus Suceava pe harta excelenței în educație.

Tot în sfera tehnologiei și a educației, mai multe săli de clasă și laboratoare din județ au fost dotate cu echipamente de ultimă generație prin sprijinul Fundației Umanitare ASSIST. Printre acestea se numără: laboratorul de robotică de la Ipotești, laboratorul de informatică de la Școala Generală nr. 3 Suceava, o sală de clasă SMART la Colegiul Național “Nicu Gane” din Fălticeni, o sală de clasă de la Școala Gimnazială “Jean Bart” Suceava.

Peste 100 de copii din comunități defavorizate din județ au început anul acesta școala cu zâmbetul pe buze. Au fost zâmbete de bucurie, entuziasm și împlinire, gândindu-se că acest an școlar îi va prinde pregătiți cu toate cele necesare. Peste 100 de ghiozdane echipate cu toate rechizitele necesare au fost distribuite copiilor care proveneau din familii lipsite de posibilități materiale, asigurându-le astfel un start optim și o încurajare pentru a continua procesul de învățare.

Alături de alți parteneri, instituții și organizații au fost organizate în Suceava cursuri de formare și educare în subiecte de interes la momentul actual, precum securitatea online. Astfel, numeroși membri ai comunității au beneficiat de resurse educaționale în cadrul proiectului ”Educație pentru Securitate în era digitală”. Voluntarii au fost instruiți în calitate de formatori și au vizitat școlile din județ.

În concluzie, educația, cultura și sprijinul reciproc rămân valori fundamentale pentru comunitatea din Suceava. Fundația Umanitară ASSIST continuă să își asume un rol esențial în promovarea acestor valori și în contribuția la dezvoltarea comunității. Mai multe despre activitățile fundației puteți descoperi pe https://fundatia-assist.ro/.


Intră acum și în grupul de