Peste 470 de invitați la „Ziua Porților Deschise” la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sf. Andrei din Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sf. Andrei Gura Humorului a organizat miercuri, 11 martie 2026, proiectul educativ de orientare școlară și profesională „Ziua Porților Deschise”, menit să promoveze oferta educațională a unității în comunitatea locală și în zonele învecinate.

Evenimentul a oferit părinților, elevilor și cadrelor didactice o imagine completă asupra activității instructiv-educative, a programelor de recuperare pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES), a bazei materiale moderne și a profesionalismului colectivului școlii, toate orientate spre integrarea socio-profesională și comunitară a beneficiarilor.

Activitatea a debutat cu o prezentare video a școlii și cu un program artistic ce a cuprins momente folclorice și ritmuri de dans interpretate de elevi. Ulterior, invitații au participat activ la „Atelierul de educație muzicală prin ritm și mișcare”.

Programul a continuat cu vizitarea „Atelierelor creative”, unde au fost demonstrate activități de psihomotricitate, stimulare cognitivă, artă prin origami, Eco-art, art-terapie, pictură pe sticlă, modelaj, quilling, împletituri, cusături, arta culinară și reciclarea materialelor. Invitații au explorat și proiectele internaționale eTwinning, au aflat detalii despre statutul de Eco-Școală al unității și au participat la demonstrații practice din cadrul Proiectului Mondial Eco-Școală, inclusiv acțiuni de reciclare, plantare și conștientizare ecologică.

O parte importantă a zilei a fost dedicată cabinetului de terapie polisenzorială, unde s-au prezentat activități terapeutice model, precum și vizitarea smartLab-ului (cu ochelari de realitate virtuală), a bibliotecii, a cabinetului de kinetoterapie, a capelei și a atelierelor școlii profesionale. La atelierele profesionale au avut loc demonstrații practice pentru meseria de bucătar. Evenimentul s-a încheiat cu o expoziție a lucrărilor realizate de elevi în cadrul diverselor proiecte educative, campanii și evenimente naționale desfășurate pe parcursul anului școlar.

La activitate au participat aproximativ 470 de persoane: părinți, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Gimnazială Nr. 2 „Petru Comarnescu”, Școala Gimnazială Nr. 3 „Teodor Balan”, Colegiul „Al. Cel Bun” din Gura Humorului, precum și de la unități din localitățile Păltinoasa, Capu Codrului, Poiana Micului, Berchișești, Bucșoaia și Valea Moldovei.

Invitații au apreciat în mod deosebit baza materială, calitatea activităților și dedicarea personalului, exprimându-și intenția de a continua colaborarea cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sf. Andrei.


Intră acum și în grupul de